Preluat din EcoLife

CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE^® DESCOPERITE ŞI FORMULATE DE DR. HAMER:

1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ: regula de fier a cancerului:
A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);
B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri concentrice vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător într-un anumit organ în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului;
C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia hh în creier şi a cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului apariţiei HH

2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze:
A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte;
B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit.

3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor echivalente cancerului:
A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul lui generează hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel;
B. Conflictele care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din endoderm şi cerebelul generat din mesoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi micobacterii) sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor până la disfuncţie completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire ca (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);
C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate generate de obicei de conflicte psihologice.

4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.

5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au numit noua medicină germană®: la medicina sagrada ( medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire( pe timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict): apare o anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este complet refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup.

TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE^®:
1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va fi complet regândită şi redefinită;
2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;
3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala;
4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient;

RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ
Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul: http://www.newmedicine.ca/interview.htm
În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte sau evenimente:
- normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem capacitatea de a le anticipa şi de a le depăşi;
- biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut fi anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a reacţiona ne vor induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de eveniment generează Sindromul Dirk Hamer (DHS) care la rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer – echivalente specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict active) până când conflictul va fi rezolvat. După rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărui durată va depinde de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului) pe timpul căreia toate modificările funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar persoana va revenii la o stare mai bună decât înaintea conflictului.

Continuarea în EcoLife

"Echipaţi în pamperşi, cu suzeta înfiptă-n gură, stau nemişcaţi şi sorb muzica lui Mozart. Au puţin peste doi ani şi unii au mai auzit sunetele astea când erau în burta lui mami. Dar acum dau semne c-ar recunoaşte şi alţi compozitori pe care i-au mai auzit prin casă. O dată pe săptămână, însă, bebeluşii se întâlnesc şi ascultă muzică clasică în grup[...]".

Cum te ajută muzica să devii un bun matematician

"Dar nu ca să scoată artişti din pruncii lor vin părinţii la atelier, ci ca să-i transforme în copii precoce. Anume pentru ca mai târziu să înveţe uşor să scrie şi ca să-şi dezvolte mai bine emisfera cerebrală stângă, răspunzătoare de memorie. Pe lângă asta, ca să devină mai buni la matematică şi la tot ce e legat de cifre, în general. Şi au mai citit ei că, atunci când "micuţii ascultă muzică clasică, activitatea electromagnetică a creierului emite unde care dezvoltă creativitate şi coerenţa în gândire.

Cică dacă asculţi muzică de mic, ţi se modifică incredibil structura creierului. Te disciplinezi pe viaţă şi capeţi o putere de concentrare peste omul de rând. Sunt studii care zic că, dacă-ţi trimiţi copilul să studieze un instrument muzical înainte de şapte ani, "caracteristicile anatomice ale creierului lor vor fi diferite de cele ale copiilor fără o educaţie muzicală coerentă". O fi sau nu aşa, oricum, e lucru dovedit că prematurii care ascultă muzică clasică au şanse mai mari să trăiască.[...]"

Citeşte tot articolul din Gândul

Ea stă prin crânguri şi prinde şopârle. Acasă are o colecţie întreagă de şopârle şi e maestră la şopârlit.
El stă într-un copac, sus de tot, pe o creangă bine definită în spaţiu. Uneori, la intervale de timp aproape egale, cade pentru ca mai apoi să se aburce repejor pe tulpina copacului până la creanga de pe care a căzut.
Ea râvneşte la înălţimea copacului şi mult ar dori să locuiască pe creangă alături de el. Până să-şi vadă împlinit acest vis, îşi laudă mărăcinişul în care trăieşte şi prinde câte o şopârlă de coadă pe care o aruncă sus, cât mai sus în copac.
El se amuză, în sinea lui, de neştiinţa şopârlelor ce se lasă aruncate. Privit din exterior cu un ochi cât se poate de obiectiv, el pare foarte interesat de această activitate a ei şi, din exces de zel, notează întotdeauna datele exacte cu privire la ora, minutul şi secunda aruncării, viteza şi înălţimea până la care a fost aruncată şopârla.
Ea crede de fiecare dată că l-a păcălit şi că l-a atras în joc. Dacă nu se poate cocoţa până în vârful copacului, măcar să ochească bine cu şopârla şi să-l nimerească drept în frunte pentru a-l doborî pe el.
Va urma (că nu s-a aflat ce s-a mai întâmplat).
Întrebare: Dacă şopârla ştie să zboare?

"Întrebare: Care este opusul credinţei?
Nu necrediţa. E prea categorică, prea sigură, prea închisă. În sine, e tot un soi de credinţă.
Îndoiala.
Condiţia umană. Dar cum rămâne cu cea îngerească? La mijloc de drum, între AllahDumnezeu şi homosapi, s-au îndoit îngerii vreodată? Da, au făcut-o: sfidând voinţa Domnului, într-o bună zi s-au ascuns, bombânind, sub Tron, şi au îndrăznit să întrebe lucruri interzise. Anti-întrebări. Este bine că. Nu s-ar putea susţine că. Libertatea, cea mai veche anti-încercare. I-a calmat, fireşte, uşor, folosind abilităţile manageriale à la Dumnezeu. I-a flatat: voi veţi fi instrumentele voinţei mele pe Pământ, uneltele salvăriidamnării omului, toate alea et cetera. Şi, cât ai bate din palme, gata cu răscoala, sus cu aureolele, înapoi la muncă. Îngerii sunt uşor de împăcat. Transformă-i în unelte şi îţi vor cânta melodiile de harpie. Fiinţele umane sunt mai încăpăţânate, se pot îndoi de orice, chiar şi de ce văd cu proprii lor ochi. De ce văd în spatele ochilor. De ce se zăreşte, pe când se preling cu pleoape grele, din spatele genelor închise... Îngerii... nu e mare lucru de capul lor când e vorba de voinţă. A avea voinţă înseamnă a nu fi de acord, a nu te supune, a dezaproba."

Despre nevoia de Dumnezeu a oamenilor, despre acceptarea si respectarea traditiilor fara tagada si posibilele consecinte ale inlaturarii Divinului:
„Tot vara, daca se prabuseau nori amenintatori, bolovanosi, de grindina, dinspre Olt, intunecand cerul, se porneau sa sune clopotele de la cele doua biserici, implorandu-l pe Dumnezeu sa crute recoltele. De fiecare data, asistam la un spectacol cosmic, in egala masura grandios si infricosator.[...]”
„Mi-a ramas, totusi, ceva care m-a ajutat sa inteleg ce separa mitologia de istorie. O sarbatoare adevarata e (sau era) in sat (n. Lisa - satul copilariei lui Octavian Paler) altceva decat se crede aici in Bucuresti, adica o zi de odihna sau, mai nou, un week-end. In Lisa, cel putin, sarbatorile erau o stare. Nimeni nu si-ar fi permis sa iasa in lume, duminica, in haine obisnuite de lucru. Pana si batranii care ieseau din curti doar pentru a sta pe banci, in fata caselor, fiinca nu mai aveau putere sa mearga si nici nu voiau sa se intoarca, in pat, cu fata la perete, sa moara, se imbracau in cele mai bune haine. Sarbatoarea capata o lumina cu totul aparte si ii scotea pe oameni din obisnuit.[...]”
“Dupa unii, nefericirea ar avea, se pare, doua izvoare. Frica de moarte si frica de Dumnezeu. De Dumnezeu nu ma tem. Si nu pentru ca n-as avea pacate destule. Am. Cel mai important dintre ele e ca, desi vin dintr-o lume unde am putut vedea ce schimba in oameni mersul la biserica, nu sunt un bun crestin. Fara sa fiu un liber-cugetator sau un ateu (imi e, chiar, mila de ei: trec prin viata fara sa vada ca fiecare dimineata care se limpezeste si se deschide spre o noua zi e un miracol), nu pot crede ca mai exista ceva dincolo de moarte. Fac parte, apoi, dintre caraghiosii care l-ar vrea pe Dumnezeu pipait de experti pentru a se convinge ca exista. Dar Dumnezeu – in caz ca exista – stie ca am fost cinstit in indoielile mele si n-am facut caz de ele cu insolenta si trufie. Dimpotriva, am fost jenat de faptul ca nu stiu sa ma rog. Mama mea avea acest har, era evlavioasa. Daca era suparata, se ducea, cand avea timp, sa ia de pe pervazul ferestrei un ceaslov cam jerpelit, cu foile ingalbenite, si murmura o rugaciune. Dupa aceea, o vedeam impacata. Eu, de cate ori am incercat sa ma rog, m-am simtit blocat in ideea ca trisam, ca faceam ceva formal. Nu cred, deci, ca Dumnezeu ma poate pedepsi ca n-am vrut sa fiu ipocrit. [...]”
„Probabil, multe din problemele mele actuale n-ar fi existat daca eram, ca mama, un om religios. Pe ea, moartea n-a preocupat-o niciodata. Tot ce se intampla, inclusiv moartea, era, in logica ei, hotarat de Dumnezeu, deci indiscutabil. Nu lipsea in nicio duminica de la biserica si respecta cu sfintenie toate randuielile crestinesti. Inainte de a se culca, batea in fiecare seara o suta de matanii in fata unei icoane cu Cina cea de taina, iar daca tata, care citea in pat, ridica ochelarii de pe nas, pe la a cincizecea matanie, zicandu-i ironic (desi era epitrop la biserica ortodoxa), „Lasa-l, tu, ca s-o fi culcat si El”, il certa speriata ca o asemenea blasfemie putea atrage vreo nenorocire asupra casei noastre. Dupa ce-si termina mataniile, adormea mai impacata, caci orice indoiala reprezenta pentru ea, probabil, un pacat.
Daca as reusi si eu sa cred, ca mama, ca exista ceva dincolo de moarte, mi-ar fi acum mult mai simplu. Mi-as privi batranetea ca o punte spre alta lume. Nu m-ar apasa ideea ca, intr-o zi, nu va mai exista maine. Dimpotriva, as putea spera ca, dincolo de moarte, ma voi reintalni cu parintii mei [...]. Imi dau seama, evident, ca, fara Dumnezeu, ar trebui puse in cauza prea multe. Dar asta nu ma ajuta prea mult. [...]”

Eh... pana sa ne ravasim creierul cu filosofia, mai ascultam cate ceva:

Gibreel - un actor celebru din India care, în timpul unor filmări, a căpătat o boală astfel încât "începuse să sângereze peste tot în interior, fără vreun motiv evident, şi pur şi simplu murea de o hemoragie stârnită sub propria-i piele." Cei mai vestiţi doctori declaraseră că "e un mister ieşit din comun.[...] Spuneţi-i, dacă vreţi, un act divin." Dar ...

"El şi-a revenit.
Însănătoşirea a fost la fel de misterioasă ca şi boala şi tot atât de rapidă. La rândul ei, şi ea a fost calificată (de către medici, ziarişti şi prieteni) drept un act al Fiinţei Supreme. A fost declarată o zi de sărbătoare naţională. Au fost aprinse focuri de artificii de-a lungul şi de-a latul ţării. Dar după ce Gibreel s-a întremat, a devenit din ce în ce mai clar că actorul se schimbase - şi încă într-o măsură surprinzătoare, deoarece îşi pierduse credinţa.
În ziua în care a fost externat, a traversat sub escorta poliţiei mulţimea imensă, care se adunase să sărbătorească propria ei izbăvire, nu numai pe a lui, s-a suit în Mercedes şi i-a spus şoferului să scape de toate celelalte vehicule care-l urmau, ceea ce a durat şapte ore şi cincizeci şi unu de minute, iar pâna la finalul manevrei Gibreel se lămurise ce era de făcut. S-a dat jos din limuzină la hotelul Taj şi, fără să se uite în dreapta sau în stănga, s-a dus direct la restaurantul în care bufetul cu gustări gemea sub greutatea mâncărurilor interzise şi şi-a umplut farfuria cu de toate — cu cârnaţi de porc din Wiltshire şi şunci condimentate din York, cu felii de costiţă Dumnezeuştiedeunde, cu jambonul necredinţei sale şi cu picioarele de porc ale laicităţii -, iar apoi stând în picioare acolo, în mijlocul încăperii, în timp ce de te miri unde au început să apară fotografi, a început să mănânce cât putea de repede, îndesându-şi bucăţile de porc mort atât de iute în gură, că feliile de costiţă îi atârnau în colţurile buzelor.
Cât fusese bolnav, îşi petrecuse fiecare clipă conştientă, fiecare secundă a fiecărui minut, vorbindu-i lui Dumnezeu. Allah, al cărui rob zace sângerând, nu mă lăsa acum, după ce m-ai vegheat atâta timp. Allah, trimite-mi un semn, un semn cât de mic al bunăvoinţei tale, ca să-mi pot găsi în minte puterea să-mi tămăduiesc toate bolile. O, Dumnezeule bun, Dumnezeule milostiv, fii alături de mine în aceste vremuri de restrişte, de dureroasă nevoie pentru mine! Apoi i-a trecut prin minte că era pedepsit, iar asta l-a ajutat un răstimp să suporte durerea, dar după aceea s-a înfuriat. Ajunge, Doamne! Vorbele lui nerostite au cerut să afle, de ce trebuie să mor când n-am ucis? Eşti răzbunare sau eşti iubire? Furia împotriva lui Dumnezeu l-a ţinut încă o zi, dar apoi s-a domolit şi locul i-a fost luat de un gol teribil, un pustiu, căci şi-a dat seama că îi vorbea seninului, că acolo nu era de fapt nimeni, iar după aceea s-a simţit mai idiot decât se simţise vreodată în toată viaţa lui şi a început să implore în pustiu, Allah, fii acolo, fir-ar să fie, să faci bine să fii! Dar n-a simţit nimic, nimic-nimic, iar apoi, într-o bună zi, şi-a dat seama că nu mai simţea nevoia să simtă ceva. În acea zi a metamorfozei cursul bolii i s-a schimbat şi a început să-şi revină. Şi, ca să-şi dovedească inexistenţa lui Dumnezeu, acum stătea în sala de mese a celui mai faimos hotel din oraş, cu porci scurgându-i-se din gură.
Şi-a ridicat privirea din farfurie şi a văzut o femeie ce se uita la el. Părul îi era atât de blond, încât părea aproape alb, iar pielea ei avea culoarea şi transparenţa gheţii de pe munte. Ea i-a râs în faţă şi a plecat.
— Nu înţelegi? a strigat Gibreel după ea, scuipând bucăţi de cârnaţi din colţurile gurii. Nu mă trăsneşte nimeni. Asta e ideea.
Ea s-a întors şi s-a oprit în faţa lui.
— Esti viu, i-a spus. Ţi-ai recăpătat viaţa. Asta e ideea.[...]
Faptul că îşi pierduse credinţa nu însemna că nu-şi putea face meseria şi, în ciuda scandalului provocat de fotografiile ce-l înfăţişau mâncând şuncă - primul scandal asociat vreodată cu numele său - a semnat contracte pentru alte filme şi s-a întors la muncă."


Rod Stewart - The Motown Song