Adrian Vlad

Vaca

2011-04-23T19:48:00.002+03:00

Casiopea vs. The Square

2011-04-10T19:15:00.002+03:00

Amintiri si povestiri mai deocheate (Neagu Djuvara)

2011-04-10T12:34:00.004+03:00

„Amintiri si povestiri mai deocheate” de Neagu Djuvara – o carte ca o broşură mai mare (o dai gata într-o oră şi tot îţi mai rămâne timp de ceva în plus). Moş Neagu îşi reaminteşte diverse situaţii şi întâmplări din tinereţea lui, de rude, prieteni sau pur şi simplu oameni cu care a avut contact. Toate acestea sunt puse pe hârtie într-o formă simplă de povestire accesibilă şi delectabilă. Astfel aflăm cam ce făcea el prin vremea copilăriei, cum a plecat la studii, cum diverse întâmplări i-au schimbat, pur şi simplu, cursul vieţii – asta după ce a stat şi a rememorat cele petrecute şi, bineînţeles văzând partea plină a paharului. Ce persoane i-au trecut prin faţa ochilor şi l-au marcat, uimit... ce comportament aveau oamenii de prin vremurile apuse, cum se pupa el cu verişoară-sa şi cum şi-au ratat posibilitatea de a avea moştenitori, el şi frate’su.
Îmi place că umorul este fin, decent, chiar dacă sunt memorate întâmplări "mai deocheate". Se simte mâna unui scriitor cu experienţă care ştie să savureze momentele intime ale vieţii pe un ton non-vulgar.

Muzică, muzică, muzică...

2011-04-07T21:01:00.002+03:00

Casiopea - Take Me

Casiopea - Asayake

Casiopea - Eyes Of Mind

Casiopea - Make Up City

Matematica imposibilă

2011-03-13T11:34:00.000+02:00

Taxi

Omul invizibil

2011-03-11T19:01:00.003+02:00

Country music

2011-02-05T19:34:00.004+02:00

Dolly Parton & Kenny Rogers - Islands in the Stream

Chris LeDoux - Cadillac Cowboy

Hank Hank Williams Jr - Texas Women

Clint Black - Live & Learn

Chris LeDoux - Stampede

Raiul găinilor (Dan Lungu)

2011-01-26T21:14:00.015+02:00

O întreagă poveste despre incapacitatea de adaptarea la schimbările mediului social (sau mediului de oricare fel(?)). Când noul nu îţi este pe înţeles şi nu poţi concepe o altă viaţă, un alt stil de viaţă, vechiul aduce nostalgia în faţa ochilor în orice moment din zi. Rămânând într-un spaţiu echivoc, realitatea se transformă într-una mediocră, confuză, măruntă, insignifiantă, derizorie. Nu-ţi rămâne altceva decât să umpli timpul cu palavre, râuri de vorbe iscate din orice nimic.
Lumea din ,,Raiul găinilor'' e amplasată pe strada Salcâmilor, o stradă ce uneşte oraşul în plină dezvoltare cu ghena, imperiul gunoaielor. Salcâmul este simbolul iniţierii şi cunoaşterii lucrurilor secrete. Pe strada Salcâmilor se despică firul în patru pentru a înţelege şi pricepe orice secret din lumea nouă şi tot pe strada Salcâmilor se poate naşte omul nou capabil să pătrundă şi să se adapteze mediului urban.
Raiul găinilor este rodul imaginaţiei unui locuitor de pe strada Salcâmilor. Un rai (ca orice rai) în care cei care-l ocupă trăiesc protejaţi şi îndestulaţi. Nu au grija zilei de mâine şi cineva se ocupă tot timpul de organizarea vieţii lor. Un rai al găinilor nu putea fi imaginat decât de cineva care a trăit într-un mediu (aproape) lipsit de griji în care se găseau de toate şi care a trecut (s-a trezit) într-un mediu nou dar care impune un efort suplimentar pentru găsirea căii spre bine. (Şi raiul găinilor cum poate fi altfel decât plin cu râme gustoase şi zemoase din care găinile se pot îndestula în linişte, sub protecţia lui Relu Covalciuc?) În fapt, raiul găinilor este locul după care tânjeşte fiecare dintre locuitorii străzii Salcâmilor. Chiar dacă nu conştientizează, undeva, în subconştientul lor, locuitorii tânjesc după raiul în care s-au născut criticând raiul impus de timpurile actuale.

Capitolul IX

În care ,,se vorbesc discuţii" de tot felul, inclusiv despre exportul de râme

,,Hai, mai tunde-o, bă Mitule!" ,,Serios, bre omule, ce-s drogat, nu mai ştiu ce spun?" ,,Da' chiar le băga în gură?" ,,Dacă-ţi spun! Cu pumnul, uite-aşa, de ziceai că mănâncă struguri..." ,,Am văzut şi eu, dom' Petrică. La teve alb-negru, da' am văzut." ,,Da' când ai văzut tu, băi frână, că eşti clanţă toată ziua?" "Bă, voi v-aţi vorbit! Eu aşa cred, voi v-aţi vorbit!" "Şi ce, bă, dacă-i clanţă, n-a ieşit la pensie?" "Şi mai zicea că le recomandă la toată lumea, mai ales la doamnele care ţin cură de slăbire." ,,Da, bre omule, era cu reporterul, a luat o palmă de râme şi le-a zvârlit pe gât ca pe pastile." ,,La ştiri?" ,,Da, bre omule, de câte ori sa-ţi spun, chiar la ştiri a fost." "Poat' era beat. Le lua ca pe mentosane, să nu-l miroase nevasta." ,,Ei, pe dracu'!, mânca şi broaşte gagiul, pui de baltă le zicea. Nu ierta nimic!" "Dă-l naibii de scârbos!" ,,Lua brotăcelul, îl ţinea de-o aripioară, ca pe delicatese, deschidea gura şi-l lăsa să cadă drept în gât, cam cum dă drumul Fane la secărică." ,,Ai văzut tu cu ochii tăi ?" ,,Pe sticla, bre omule! Dac-au zis ăia minciuni, minciuni vă zic şi eu vouă." ,,Da' ce, bă, chinezii nu mănâncă cotarle?" ,,L-aş da şi eu pe Afafic al meu pe ceva yeni de-ai lor. Ş-asa nu mă latră decât pe mine." ,,Bă, le scufunzi, yeni e la japoneji." ,,Dă-i în mă-sa, că toţi au ochii mici." ,,Şi ce, bă, dac-au ochii mici, nu ies la pensie ?" ,,Ce, bă, ăştia n-a descoperit la noi că vindeau javre belite în loc de miei? Şi ce, a murit careva ?" ,,Uite că şi românii papa câini! Diferenţa-i că chinejii ştiu asta, iar românaşu' nu." ,,Daţi-o-n fasole! Chinejii nu mănâncă' orice potaie, e câini speciali ăia de-i fac cu pilaf." ,,E-te-te, ştii tu că-s speciali, i-ai căutat sub coadă." ,,O fi făcut la facultate despre asta. Ha! Ha!" ,,Ce sa spun, speciali! Or fi având şi javrele ochii oblici, ca stăpânii..., altfel te pomeneşti că nu-s dulci la carne." ,,Bă, eu cred că-i îndoapa cu boabe de orez, una câte una. Ca pe curcani, cu nuci." ,,Şi-n mâini au manuşi de box, nu ?" ,,Vă hliziţi ca proştii! E speciali, ascultaţi ce vă zic io. Altfel crapi naibii, faci viermi la intestin." ,,La câtă drojdie bagă-n ei, fac viermii alcoolemie şi-o iau pe portiţa din dos." ,,Ori prin maţu' lor, ori prin cazanu' lu' Ticu, tot atâta rachiu circulă." ,,E-te-te! Eşti dăştept de moare calu'! Că tu duci la ureche, nu ?" ,,Da' ce-ţi sare aşa aşchia, că nu-i de rău, bă! E mai bine să te umfli de viermi?" ,,Te umfli ca portofelul Colonelului când îi vine pensia." ,,Aţi văzut, bă? Colonelul bea numa' apă minerală în casă... L-am văzut descărcând un portbagaj de apă minerală!" ,,Apa de la robinet îi pute, zice că-i clocită." ,,Dacă-i clocită, de ce nu face pui? Ha! Ha!" ,,Eu n-am mai auzit una ca asta, să dai bani pe apă!" ,,Nu mai poate de bine, de-aia! Că uni-s calici de n-au după ce borî, iar alţii dau lovelele pe apă cu pârţ." ,,Dac-ar fi după mine, ar da faliment ăstia cu apa minerală" ,,Dacă n-o fi o goangă de-a lui Costel." ,,Nu, bă! Dacă-ţi spun! L-am văzut cum căra baxuri-baxuri..." ,,O să dea rugina-n el." ,,Ca-n strunguri după revoluţie." ,,Apa nici în papuci nu-i bună, zău!" ,,Te credem, bre omule, nouă ne spui?" ,,Eu de la Poiana Pompei mă alimentez. E curată, cristalină, pură sută la sută. V-o recomand mai ales dupa votcă." ,,Da' staţi, bă, să vă spun pân' la capăt. C-o dă şi pe nevasta ăluia la teve." ,,Care, bre?" ,,Nevasta ăluia, a greţosului. Zice că s-a obişnuit cu el, că face economii la mâncare." ,,Io cred că s-a tâmpit de foame omu'. Să ştiţi că e posibil." ,,Doar că, zice nevastă-sa, nu poate cultiva şi ea o roşie sau un pătrunjel că greţosu' i-a interzis să pună ceva în pământul de pe lângă casă." ,,Cum aşa?" ,,Da, bre, să nu-i sperie râmele..., ştiu eu?" ,,Da' ce, râmele se sperie ca peştii?" ,,Cică-s mai fragede în pârloagă, aşa zicea greţosu', c-am văzut şi eu, v-am zis. La teve alb-negru, da' am vazut!" ,,Să-l auzi cum povestea. Nici o jenă n-avea. Cică dă un hârleţ şi-i gata micul dejun, mai dă un hârleţ - gata şi prânzul!" ,,Eu stau aşa şi mă întreb, cum îl mai pupă nevasta aia a lui? Că ori pe gură, ori pe cur, la el îi tot una..." ,,Bă, eu cred că omu' are platfus la creier, altfel nu-mi esplic." ,,Da' nici nevasta aia a lui nu-i ozonată la altitudine!" ,,Ăsta o fi făcut armata?" ,,Cre' ca la genişti ar fi făcut carieră omu'." ,,Da, ajungea colonel." ,,Eu în locul neveste-sii aşa i-aş zice: alege! Ori eu, ori râmele." ,,Dom' Ticu, mai adă o secărică, că ma ia cu greaţă la lingurică, zău!" ,,Da' iarna..., n-a zis ce face iarna? Când pământu-i bocnă" şi gheaţa-i de-un cot peste puişorii de baltă, 'mnealui ce face? Ce papă?" ,,Nţ', de asta n-o zis nimic." ,,Oare le ţine în ghiveci, pe pervaz?" ,,Da' ştii că nu eşti prost degeaba, ar fi o idee." ,,Eu cred că le pune la saramură, ca pe sardele." ,,Mie sardelele îmi plac în sos tomat." ,,Dom' Relu, sa-ţi facem lipeala cu greţosu'. La câtă marfă ai mata, îşi face conserve pe-o viaţă." ,,Şi făra să sape o pană de hârleţ, îţi dai seama! ?" ,,Dacă mai găseşti vreo doi ca el, dom' Relu, pui de-o afacere." ,,V-un american trăsnit, ceva, unul de ăsta care scoate dolărelul..." ,,Dom' Relu, te umpli de parai şi ne dai şi nouă un ban de-o votculiţă, pentru idee." ,,Ce să spun! Sunteţi plini de şmecherii ca veceul de hârtii." ,,Eu vorbesc serios, nea Relu, şi mata mă iei la bâză..." ,,Te privatizezi, Relule, zic bine baieţii. Bagi râma la export..." ,,Garantat! Măcar italienii tre' să le cumpere, că ăştia mănâncă toate căcaturile." ,,Pai, unu', scria la ziar, a exportat varză murată în Germania. Cică s-a umplut de mărcuţe ca Afafic al meu de purici. Iar altu' a scris şi-o poezie pe chestia asta..." ,,Păi, şi despre Relu poa' să scrie, de ce nu ?" ,,Nenea Relu, nenea Relu/ plimbă râma şi căţelu'." ,,Şi căţelul tot zicea/ Nu te lua de râma mea." ,,Hai, bă, terminaţi cu căcaturile, eu, pe bune, aş băga la plesneală un anunţ la mica publicitate : vând râme tradiţionale româneşti, vioaie, din sol gras, fără pesticide. Că ăştia, occidentalii, au groază de chimicale. Poate prinzi vr'un fraier." ,,Ori la pescari, dom' Relu... Ăştia oare nu cumpără râme?" ,,Dăi-i, bă, naibii, ăştia n-au bani să se pişe-n centru. La occidentali trebe băgat marfa, că ăştia au banuţu'." ,,Păi, spunea Nagâţ, că el făcea Germania. Cică ăia caută mere naturale, fără chimicale, ca disperaţii. Cică-s naturale numa' alea cu viermi, de-aia merele cu viermi îs scumpe de dai pe spate." ,,Pai, nea Relu, mata le dai viermii, să şi le bage singuri în mere, cum s-or pricepe." ,,Cum să fie mai scumpe, fugi cu cercul. Chiar aşa?" ,,Pe cuvântul meu, alea cu viermi îs mai scumpe cam de doua, trei ori." ,,Carnea se plateşte, bă!" ,,Păi, cum să bagi ditamai râmele în mere ?" ,,Le spui că la noi merele se fac cât harbujii, de-aia viermii îs aşa dolofani." ,,Dom' Ticu, un rachiu, că mi se întoarce stomacu' ca mănuşa!" ,,Mai cu frână, frate, că acuşi ne laşi să vorbim singuri ca difuzorul."
,,Iote-l şi pe dom' inspector! Ce faţă creponată are!" ,,Băăă, da' ce le suge dom' inspector! Dă lecţii şi la elefanţi." ,,Taci că te-aude." ,,Ce s-audă, băi frate, nu vezi că-i mangă?" ,,Da' carmolist nu-i, se respectă!" Îsi permite omu'! A muncit toata viaţa, da' moare de calitate..." ,,Bă, da-i fricos de moare lumea." ,,Ei, pe naiba!" ,,Daca-ţi spun... El şi-acu' ascultă Europa Liberă cu urechea lipită de aparat. Zice că dacă se-ntorc comuniştii..." ,,S-o fi scrântit,[...]

Amy McDonald

2010-11-24T10:14:00.004+02:00

Amy McDonald - A wish for something more

Amy McDonald-This in the life

Amy McDonald - Mr. Rock & Roll

Katzenjammer - Le Pop

2010-10-18T11:02:00.003+03:00

Katzenjammer - Le Pop

Katzenjammer - A Bar In Amsterdam

Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament

2010-10-07T18:18:00.005+03:00

"TIPĂRIT CU SPESELE SOCIETĂŢII BIBLICE BRITANICE, BUCURESCI, STRADELA SF-TU SPIRIDON, 1910"

Balul de sâmbătă seara

2010-08-30T09:28:00.003+03:00

Tache (2009)

2010-08-27T20:26:00.001+03:00

Cum sa-ti dai seama in 15 minute daca stai langa un invingator sau un invins

2010-07-15T12:28:00.002+03:00

Fii atent la felul cum gândeşte, vorbeşte, acţionează şi se comportă, culege informaţii.
După 15 minute de dialog îţi poţi da seama cu cine stai de vorbă:
Cu un învingător?
Cu un luptător?
Cu un învins?
Cu un bogat?
Cu un sărac?
Vorbeşte despre pierderi, eşecuri, probleme?
Bârfe, ştiri mondene negative asupra cărora n-are niciun control?
Bârfeşte lumea, critică şi urmăreşte greşelile oamenilor?
Acuză pe ceilalţi, sistemul de eşecul lui?
Se vaită de părinţii, prietenii, colaboratorii săi incompetenţi, proşti, leneşi, nerecunoscători?
Are prejudecăţi vizavi de alte grupuri sociale, cum ar fi cei înstăriţi, de succes?
Vorbeşte despre sprijinul dat celorlalţi?
Investeşte în lucruri care-i aduc beneficii imediate?
Oamenii săraci îşi petrec viaţa vorbindu-i pe ceilalţi de rău, târându-i în mocirlă ca să se simtă ei importanţi, ştiai?
Oamenii săraci cheltuiesc bani şi energie pe lucruri care-i satisfac pe moment, pe recompense imediate, cum ar fi: maşini noi, accesorii, distracţii, vacanţe, ceasuri şi ţoale de firmă.
Mănâncă prost şi beau băuturi ieftine, nu fac sport, atârnă pe terase şi-n faţa televizorului.
Atribuie eşecul lor unei cauze externe, destin, ghinion, forţă străină necunoscută de ei.
Caută adrenalina în lucruri stupide, gen filme horror, droguri, ieşiri nocturne.
Răspund agresiv la orice fel de critică, nu ştiu să primească critici constructive.
Te-ai prins cu cine ai ieşit ultima oară?
Nu spera, n-o să se schimbe fiindcă tu eşti un înger de femeie, ori bărbat.
Îmbarcă-te într-o altă călătorie dacă vrei un om adevărat alături, se găsesc, nu te îngrijora.
O clipă de conversaţie cu un om îţi permite să vezi care-i sunt obiceiurile, plăcerile, să-i cunoşti mediul în care trăieşte şi profunzimea lecturii şi a trăirii.
Şi acum să vedem cum arată un luptător, un învingător:
Ei îşi povestesc călătoria vieţii.
Vorbesc despre oamenii care i-au ghidat şi inspirat.
Evenimentele pozitive ce le intră în viaţă.
Activităţi care-i motivează.
Planuri, obiective pe termen scurt şi lung.
Teorii, abilităţi dobândite de-a lungul timpului.
Strategii, idei de investiţii.
Investesc bani în acţiuni care în timp aduc valoare, nu caută să se îmbogăţească peste noapte cu un bilet la loto sau cu o tranzacţie imobiliară.
Au inteligenţă financiară, nu pun mâna pe bani şi îi sparg pe o maşină de lux sau pe-o vacanţă în Capri, bani de urgenţă, resurse pentru vremuri de recesiune. Acum e uşor să-i depistezi pe impostori.:-)
Au grijă de sănătatea lor, arată bine, fac sport, mănâncă organic, pun preţ pe ei şi îţi spun un secret, corpul nu minte, pe faţa şi trupul persoanei vezi toată istoria de viaţă, ce a trăit, cum a trăit şi ce şanse are în viitor. Doar priveşte, cunoaşte.
Îşi petrec timpul liber într-un mare stil, respectându-se, răsfăţându-se, iubind, dansând, bucurându-se de viaţă, că de asta îi zice timp liber.
Privesc eşecul ca pe o oportunitate de învăţare, nu ca pe o pedeapsă divină, din contră se folosesc de eşec ca să-şi testeze ideile inovatoare şi îndrăzneţe.
Adrenalina şi-o caută în provocări şi proiecte noi, nicidecum prin cazinouri şi cluburi de noapte.
Învaţă de la fiecare, nu se cred atotştiutori, chiar dacă şi-ar permite să creadă că ei au scris istoria, privesc critica fiind ceva constructiv.
Sunt foarte creativi şi asta fiindcă sunt liberi să gândească şi să se exprime.
Oamenii ăştia trăiesc, acţionează, pică, se ridică, dar niciodată cu mâna goală. E mai bine să te grăbeşti şi evident că o să te împiedici mai des decât unul care se mişcă încet, dar îţi cresc şansele să înveţi lecţii mai repede decât unul care se teme să iasă din casă ca nu cumva să piardă sau să i se fure ceva, cum ar fi “o idee strălucită.”
Măi oameni buni, cine credeţi că are nevoie de ideile voastre? :-)
Dacă nu le implementezi, la ce folosesc, nu se înmulţesc peste noapte!
Am întâlnit o tipă care-şi ţine ideile pentru vremuri mai bune, pentru un timp când va fi pregătită să le susţină şi nu le discută cu nimeni de teamă că i-ar putea fi furate.
Mă doare pe mine să văd cum unii se mint şi se amăgesc că într-o zi vor face milioane de euro şi vor îmbătrâni pe o insulă decupată din peisaje biblice.
Wow!! Mâine va fi mai bine! Pe naiba, mâine va fi mai rău decât azi, fiindcă ziua ta n-are rod, nu lăsa nimic în urmă, ce faci cu viaţa ta omule?
Mi se întâmplă să văd cum toată lumea le ştie pe toate, “eu ştiu asta, nu-mi spui nimic nou. “Aşa-i, poate chiar nu-ţi aduc nimic nou în viaţă, dar te întreb de ce existenţa ta nu intră pe trambulina succesului, dacă tot le ştii pe toate? De ce te confrunţi cu aceleaşi probleme?
Fiindcă nu este îndeajuns să ştii, mai trebuie să şi aplici ce înveţi. De asta majoritatea citesc şi puţini aplică, informaţia pe care o ai nu are nicio valoare fără practică, banii nu prea valorează mare lucru. De-ai ştii câte “genii neînţelese” întâlnesc, care nu se murdăresc pe mâini cu inculţi, superficiali, inferiori capacităţii lor intelectuale.
Ce să zic, pe când ei mai încep un capitol al mai marilor filozofi, ceilalţi mai deschid un cont şi mai semnează un contract de milioane. De ce? Fiindcă informaţia, ideea strălucită ce-o au o implementează, n-o închid într-un sertar, de teamă că vor fi judecaţi, evaluaţi.
Şi mai sunt restul care se încăpăţânează să rămână proşti, care nu deschid nicio carte şi care se ascund de cei care au reuşit în viaţă, fiindcă le-a lăsat mama şi tata afaceri, bani, statut social sau fiindcă au furat de la stat, de la oameni din buzunar. Mă întreb dacă lor li s-ar arăta şansa asta, ce-ar face? Ar întoarce privirea? Mă îndoiesc din nou..:-)
Bunăstarea, prosperitatea e un rezultat al creşterii personale, al investiţiei în sine, al muncii asidue, dragii mei.
Investiţiile în educaţie, cultură, dezvoltare personală întotdeauna te răsplătesc.
Banii sunt un instrument ca să-ţi atingi obiective mai înalte şi să creezi o lume mai bună. Lumea trăieşte cu impresia greşită că oamenii cu bani se îmbarcă doar în călătorii personale pe iahturi scumpe. Greşit. Oamenii ăştia asigură locuri de muncă lumii, tu ce laşi în urma ta, ce dai înapoi vieţii?
De ce ai fost trimis pe pământ?
Întreabă-te: Cum să fac din viaţa mea o operă de artă?
Abordarea trebuie să fie centrată pe TINE dacă vrei să ai succes în viaţă şi să serveşti umanitatea. Ce pot eu să fac cu mine şi cu tot ce am dobândit până azi?
Temă de casă: Care-i planul tău de atac?
Afirmaţia-Afirmaţii scurte, precise, rapide – “Vreau să, mă angajez să, decid să…”, porneşte motorul acţiunii, nu e timp de pierdut. Nu aştepta să devii mai bun, acum eşti cum trebuie să fii şi o să devii mai bun cu experimentarea, în niciun caz cu aşteptarea.
Repetiţia-Napoleon zicea că nu există decât un singur procedeu retoric serios: repetiţia.
Dacă vrei să te convingi pe tine de un lucru, să-ţi schimbi un obicei, să influenţezi un eveniment, n-ai decât să repeţi acţiunea, până ce-ţi intră în sânge ţie şi lumii.
Contagiunea-Lasă-te contagiat de idei superioare, de oameni care au reuşit deja.
Inteligenţa este cea care dirijează lumea, însuşeşte-ţi ideile lor superioare, paşii lor acţiune şi o să ajungi la rândul tău să răspândeşti mulţimii ideile şi filozofia ta de succes.
Deci afirmaţia, repetiţia, contagiunea îţi transformă viaţa, te aruncă pe trambulina succesului dorit.
O să includ cei trei pioni într-un exerciţiu de vizualizare- transformare.
Pregătiţi?
Bun.
De ce ai nevoie ca să faci exerciţiul? Cum faci exerciţiul? Cât timp îl faci?
De un loc liniştit, de 15-20 minute, de o imagine de succes cu tine (ce-ţi doreşti cel mai tare) şi de o formulă magică puternică (care te motivează).
Timp de 40 de zile îţi sugerez să te ţii de program, miracole nu există, aşa că te invit că o dată, de două ori pe zi să faci acest exerciţiu care o să te ajute să-ţi mişti energia spre scopul tău măreţ. Ne-am înţeles?
Aşază-te confortabil, de preferinţă într-un loc unde te simţi bine şi unde nu poţi fi deranjat de nimeni, închide ochii, inspiră adânc, relaxează-te cu fiecare inspiraţie şi expiraţie.
Te simţi din ce în ce mai relaxat, respiraţia te ajută să te interiorizezi şi să te ocupi de tine, te simţi din ce în ce mai relaxat.
Începe să numeri descrescător de la 100 la unu, în ritmul tău, 100, 99, 98, 97…..şi când ajungi la unu, pe ecranul tău mental te invit să proiectezi scena ta de succes, imaginează-te aşa cum vrei să fii – creează imaginea ta de succes.
După ce ai fotografiat-o, mirosit-o, auzit-o, simţit-o foarte bine, după ce ţi-a rămas întipărită în fiecare celulă a corpului tău, părăseşte scena încet. Îndreaptă-te către respiraţie şi o numărătoare crescătoare de la unu la cinci, unu, doi şi când ajungi la 3 repetă formula magică care te ajută să te activezi, cum ar fi: ”În fiecare zi, din toate punctele de vedere, mă simt din ce în ce mai bine”, tu poţi să-ţi personalizezi formularea cu ingredientele de care ai nevoie, mă simt din ce în ce mai încrezătoare în mine, curajoasă, înţeleaptă, etc. După ce ai repetat formula la trei, continuă numărătoarea activantă, patru şi la cinci deschide ochii şi spune-ţi: “Sunt complet treaz, mă simt mai bine decât înainte şi din ce în ce mai bine cu fiecare zi care trece.”
Cum te simţi? Întinde-te te rog, zâmbeşte-mi şi visează puţin şi cu ochii deschişi.
În zilele ce urmează te rog să fii atent, citeşte semnele, culege coincidenţele din viaţa ta, ele îţi vor ghida paşii spre scopul tău, spre oamenii potriviţi, spre succesul dorit şi mult visat.

Succese şi iubire!

Pe curând, Andreea Papp

Am stat şi am visat azi-noapte

2010-06-14T20:08:00.005+03:00

În România nu există atâtea pisici faţă de câte au nevoie oamenii ca să le arunce de la unii la alţii.
Pentru a creşte populaţia de pisici, românii au hotărât să protejeze câinii vagabonzi.
Câinii vagabonzi mulţumiţi de atâta bine ce a dat peste ei, au ros ciolanele românilor.
Românii cu ciolanele roase, au căutat să "împrumute" ciolane de la vecinii care le aveau mai mândre şi încă mai neroase.
Pentru vindecarea rosăturilor, oamenii au căutat pisici care să îi lingă.
Morala: dacă pisici nu sunt, nimic nu este.

Muzică

2010-04-06T10:20:00.006+03:00

Nunta mută

2010-03-20T19:49:00.008+02:00

Magia Babelor şi logodna păsărilor Cerului

2010-03-06T15:13:00.008+02:00

Că tot încearcă primăvara să alunge iarna asta şi babele se arată când frumoase când urâte, vroiam să scriu câte ceva de spre tradiţiile de la început de martie. Însă am găsit un articol interesant pe net şi... de ce să mai încerc să scriu eu când altii au facut-o mult mai bine?

Articol preluat din www.agentia.org.

Între 1 şi 9 martie, românii îşi aleg câte o zi şi spun că “aceasta e Baba mea”. Cum va fi acea zi, aşa va fi şi norocul în an. Această tradiţie foarte veche, răspândită în tot arealul balcanic, unde au trăit cândva tracii, este legată de nişte pietre. În Munţii Bucegi şi în Ceahlău există câte un complex de stânci numite "Babele", respectiv "Baba Dochia". Aceste pietre sunt simboluri ale primăverii, numele lor fiind legate de zilele magice de la început de Martie. Interesant este că doar în România există astfel de pietre, celelalte popoare balcanice nu au decât legenda.

Ca orice început, Martie stă sub semnul luptei dintre forţele malefice şi cele benefice al răsturnării ordinii, dar şi al refacerii acesteia. Se fac previziuni meteorologice şi prorociri. Capriciile vremii caracteristice acestei perioade suntpatronate de cele 12 sau 9 Babe, o suită de semidivinităţi meteorologice. În prezent se vorbeşte de 9 babe, de pe 1 până pe 9 Martie. Contrar acestei opinii, Babele sunt frecvent menţionate în nuăr de 12, iar zilele lor nu au o dată fixă. Numai cea mai aprigă dintre ele, Dochia, se arată în fiecare an la 1 Martie. În zilele noastre, se obişnuieşte ca fiecare să-şi aleagă o babă, şi cum va fi vremea în acea zi aşa va fi pentru el restul anului. Obiceiul se cheamă "pusul Babelor", dar semnificaţia lui arhaică era alta: după cum e vremea în acea zi, aşa e şi firea omului, caracterul său moral.

Zilele Babelor sunt urmate de cele ale Moşilor sau Uncheşilor, care se sfârşesc de Alexii, la 17 Martie. Graniţa dintre aceste zile este data de 9 Martie. Când zilele sunt friguroase, atunci zice poporul că sunt aspre rău Babele, dar vor fi mai moi Uncheşii. Credinţa generală este că vremea din ziua de 9 Martie se va menţine timp de 40 de zile, şi chiar şi în ziua de Paşti. Baba Dochia, cea mai straşnică şi mai aspră dintre Babe, stă la cumpăna dintre anul vechi şi anul nou, dintre iarnă şi vară. Ea păstrează urmele începerii anului primăvara. Este bătrînă, la fel ca şi anul, întocmai ca şi Moş Crăciun, fiind urmată în calendar de sfinţi tineri, care marchează un nou ciclu temporal. Astfel, după Baba Dochia urmează SînToader, care vine "întotdeauna înfocat şi călduros, ca un Făt Frumos". În Basarabia, şi pe alocuri, i se mai spune şi Baba Marta. Dacă ziua de Baba Dochia e frumoasă, atunci toată primăvara şi vara vor fi frumoase.

Dochia - "căpetenia" Babelor
Despre Dochia au fost culese multe legende, dar unele au fost în mod vădit modificate de romanticii noştri, transformând-o în fata lui Decebal, cea urmărită de Traian, care preferă să se facă stană de piatră, decât să fie ajunsă de acesta. Într-adevăr, numeroase stânci de pe vârfuri de munte poartă numele de Babe. Cele mai cunoscute sunt cele din Bucegi, dar şi Baba cu turma din Ceahlău, amintită de Dimitrie Cantemir. "În mijlocul acestui vârf se vede o statuie foarte veche, înaltă de 5 stânjeni, reprezentând o femeie bătrână, înconjurată, dacă nu mă înşel, de 20 de oi, iar din partea naturală a acestei figuri femeieşti curge un izvor nesecat de apă". Stânci sacre numite "Babe" şi "Moşi" sunt deseori întâlnite în munţii noştri. Legenda Dochiei are un fond tracic comun, fiind menţionată şi la bulgari, sârbi, greci sau albanezi, dar fără corespondenţe toponimice în geografia mitică a popoarelor respective. Pietrele magice numite

"Babele" nu se găsesc decât în România
În numeroasele legende, baba Dochia îngheaţă şi este pietrificată împreună cu oile sale, pentru că se încăpăţânează să nu se supună vremii: "N-are frică de vreun ger/ Nu-i e frică nici de cer". Ea porneşte prea din timp cu turma la munte, cântând: "Ţa, ţa, ţa caprele mele/ ţa la munte/ Să facem brânză de frunte". La plecare îşi ia 9 (sau 12) cojoace, dar pe drum vremea se încălzeşte şi le aruncă. Însă în vârful muntelui începe să ningă şi să viscolească, şi baba îngheaţă împreună cu turma ei. Alteori, ea este o soacră rea, care-i cere tinerei nurori imposibilul: să-i aducă fragi la 1 Martie sau să facă din lâna neagră una albă. Cu ajutorulunui moş, fata îşi îndeplineşte miraculos sarcina. Văzând fragii, Baba Dochia chiar crede că a venit primăvara şi aşa porneşte cu turma la munte, dar Dumnezeu o pedepseşte şi vremea rea o transformă în stană de piatră.

Pe 3 martie se logodesc păsările cerului
Baba Dochia are drept corespondent în calendar pe Sf. Evdochia, de la care, spune una din variante, a luat numele ca urmare a interferenţei dintre legenda populară şi cea creştină. Aceasta este însă singura asemănare, căci în popor ea este pur şi simplu Baba cea aspră şi capricioasă. Dochia este o zeitate feminină sezonieră, care moare şi renaşte anual. Zilele urcuşului, cu numărul de cojoace purtate în spate formau ciclul de renovare rituală a timpului, iar împietrirea ei în ziua echinoţiului de primăvară (9 martie în calendarul iulian) simboliza moartea anului vechi şi renaşterea anului nou. Începutul lui martie cumulează o serie de semnificaţii şi sărbători, căci ne situăm la început de an, în preajma echinoţiului de primăvară când zilele sunt egale cu nopţile. Astrul zilei devine din ce în ce mai puternic, patronând începutul noului sezon agricol. În credinţa poporului romîn fiecare soi de animale sălbatice sau domestice îşi are perioada rutului primăvara. Ziua de 3 martie a fost ţinută mult timp drept sărbătoarea tradiţională a capului de primăvară. La această dată se credea că se logodesc păsările cerului şi cele domestice, adică începe perioada rutului.

Caesar a schimbat Anul Nou de la 1 martie, la 1 ianuarie
Până nu demult, 1 Martie marca Anul Nou, şi mai cu seamă anul nou agricol. Marte a fost la origini zeul primăverii, vegetaţiei, ulterior căpătând valenţe războinice. De-a lungul milenilor, diversele popoare au ales variate date de serbare a Anului Nou, dar toate sunt legate de mişcarea Soarelui, de solstiţii şi echinoţii. Calendarul roman a avut iniţial 10 luni (de aici şi numele actual al lunilor, de exemplu septembrie e luna a şaptea, octombrie a opta etc.), şi începea la 1 Martie. După reforma calendaristică din timpul lui Iulius Caesar, data Anului Nou a fost mutată la 1 ianuarie. Acest lucru a tras şi strămutarea multor obiceiuri din primăvară în ciclul sărbătorilor de iarnă de 12 zile (25 decembrie Crăciun - 6 ianuarie Boboteaza). Pluguşorul, care marca scoaterea plugul şi tragerea primei brazde, este un exemplu edificator. Cele 12 zile, care sunt practic o reeditare a celor 12 luni ale anului, au un corespondent foarte exact în cele 12 zile, o racolare pentru mersul vremii, ale Babelor. Din Crăciun în Bobotează sunt 12 zile, iar fiecare zi reprezintă o lună a anului, şi cum va fi vremea în singuraticele zile dintre Crăciun şi Bobotează, aşa vor fi singuraticele luni al anului.

www.agentia.org

William Ricketts şi îngerii din lut

2010-02-26T19:50:00.007+02:00

William Ricketts a fost un sculptor de origine australiană rămas celebru prin Sanctuarul Lutului.
Născut în 1898 în Richmond, Victoria, şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă pe Muntele Dandenong. Între 1949 şi 1960 a trăit printre triburile de băştinaşi australieni care i-au inspirat sculpturile din lut. Aşa cum sunt amplasate, complexele sculpturi în ceramică exprimă într-un mod foarte plastic comuniunea localnicilor cu natura. Sculpturile par că fac parte din floră şi, mai mult, par că sunt zămislite din plante, sunt rodul interacţiunii om-natură. Iar unele sculpturi nu sunt altceva decât... îngeri.

Andrei Plesu: "Tutuiala"

2010-02-17T13:47:00.006+02:00

Un articol interesant primit pe e-mail de la Maria Buse

Tutuiala e la moda. E semnul cordialitatii de gasca, al democratiei victorioase, al sociabilitatii "americane". De vreme ce you e si "tu" si "dumneavoastra", e musai sa profitam si sa ne tutuim. Dovedim astfel ca suntem "bransati", actuali, globalizati.

Nu avem prejudecati, nu umblam cu discriminari si cu fasoane. Ne tutuim. Suntem de-o teapa. Prieteni. Ne-am nascut ieri. E perfect normal ca un reporter de televiziune sa mearga cu microfonul pe strada si sa-i tutuiasca pe trecatorii cu care vrea sa stea de vorba, desi îi vede pentru prima oara. E normal ca profesorul universitar sa-si tutuiasca studentii. E normal ca un politician furios sa-si ia adversarii "la per tu". E normal ca pe plaja, la discoteca, la emisiunile de divertisment, toata lumea sa tutuiasca pe toata lumea. În aceste conditii, a folosi brusc apelativul "dumneavoastra" devine injurios.

"Dumneavoastra" se spune numai în bascalie, numai cînd vrei sa-ti exprimi antipatia, neîncrederea, dispretul. "Normala" e doar tutuiala.

Dar si ea are, de fapt, subterane complexe. E tutuiala macho, a masculului batos fata de fetite fragede sau demimondene interlope.. (Imi amintesc de modul inadmisibil în care dl Radu Moraru o tutuia pe invitata sa Cicciolina, ca si cum ar fi agatat-o dupa colt.)

Exista tutuiala "de platou", prin care moderatorul-satrap sau moderatorul-vedeta îsi etaleaza autoritatea, tutuiala politieneasca, a agentului de circulatie care te trage de urechi, tutuiala prin care seful îsi domina subalternii.

Tutuiala rutiera cu care se încondeiaza reciproc soferii isterici, tutuiala uzurpatoare, prin care naturile subalterne vor sa se insinueze în lumea buna (dl Emil Constantinescu spunîndu-i "Václav" lui Havel).

Tutuiala razboinica ("boule"), ironic-protectoare ("draguta...") sau tovaraseasc? ("mai, draga"). De la obraznicie la nesimtire, de la proasta-crestere la dezinhibare primara, de la aroganta la egalitarism, tutuiala acopera un larg spectru al patologiei sociale.

În mod paradoxal, ea îsi submineaza propria legitimitate: cînd te poti tutui cu oricine, cînd tutuiala devine o deprindere curenta, prestigiul si miracolul tandru sau camaraderesc al lui "tu" se degradeaza.. În mod normal, la "tu" trebuie sa ajungi; printr-o delicata chimie a afectelor, printr-un rabdator spor de încredere si printr-o reciproc consimtita afinitate.

"Tu" este un mod de a reformula - în conditii de intimitate - institutia respectului.

Dimpotriva, inflatia tutuielii instituie diferenta, stereotipia, griul. Spatiul dintre oameni devine monoton, ierarhiile se sterg, nuantele sufletesti ale comunicarii devin irelevante.

Tutuiala reduce totul la orizontala. În aparenta, ea face dialogul mai direct, în realitate, îl saraceste.

Din cînd în cînd, mi se pare ca o multime din relele cotidiene sînt rezultatul unei proaste administrari a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernantii îi tutuiesc cu autoritara nonsalanta pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprintar pe guvernanti, ministrii tutuiesc institutiile, institutiile îi tutuiesc pe cetateni, cetatenii se tutuiesc între ei si toti laolalta ne tutuim cu Europa.

Diferentele, demnitatile, eticheta, protocolul - sînt demodate. Ne scufundam în omogenitatea lui "tu", iar "tu" evolueaza semantic spre "nimeni". Nu ne-ar strica un pic de staif.

Nu ne-ar prinde rau o scurta epidemie de politete.

Noua medicină germană (Cele 5 legi biologice)

2010-02-09T15:51:00.005+02:00

Preluat din EcoLife

CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE^® DESCOPERITE ŞI FORMULATE DE DR. HAMER:

1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ: regula de fier a cancerului:
A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);
B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri concentrice vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător într-un anumit organ în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului;
C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia hh în creier şi a cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului apariţiei HH

2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ: fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc are o evoluţie în 2 faze:
A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul declanşator şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate, apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte;
B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor afectate de acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele afectate sunt refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât înainte de a se fi îmbolnăvit.

3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor echivalente cancerului:
A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul lui generează hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit organ ce corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui nivel;
B. Conflictele care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral generat din endoderm şi cerebelul generat din mesoderm) prezintă o multiplicare a celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi micobacterii) sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o scădere a numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor până la disfuncţie completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire ca (conflict activ), urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri) afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post conflict);
C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate generate de obicei de conflicte psihologice.

4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o corespondenţă dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei sunt comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza de autovindecare (pcl post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.

5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din programele biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au numit noua medicină germană®: la medicina sagrada ( medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu este o eroare fără rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură, de-a lungul a milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă excepţionale sau neobişnuite. Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire( pe timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză (diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat în mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict): apare o anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea (diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este complet refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura îmbunătăţit şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup.

TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE^®:
1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va fi complet regândită şi redefinită;
2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;
3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi implicit boala;
4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor de către pacient;

RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ
Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul: http://www.newmedicine.ca/interview.htm
În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte sau evenimente:
- normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem capacitatea de a le anticipa şi de a le depăşi;
- biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut fi anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a reacţiona ne vor induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de eveniment generează Sindromul Dirk Hamer (DHS) care la rândul lui induce şi dezvoltă cancerul sau alte boli cancer – echivalente specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict active) până când conflictul va fi rezolvat. După rezolvarea conflictului va apare faza de autovindecare (pcl post conflict) a cărui durată va depinde de masa conflictului (durata şi intensitatea conflictului) pe timpul căreia toate modificările funcţionale şi morfologice apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar persoana va revenii la o stare mai bună decât înaintea conflictului.

Continuarea în EcoLife

Atelier de dezvoltare a memoriei şi inteligenţei, prin muzică

2010-02-06T12:46:00.005+02:00

"Echipaţi în pamperşi, cu suzeta înfiptă-n gură, stau nemişcaţi şi sorb muzica lui Mozart. Au puţin peste doi ani şi unii au mai auzit sunetele astea când erau în burta lui mami. Dar acum dau semne c-ar recunoaşte şi alţi compozitori pe care i-au mai auzit prin casă. O dată pe săptămână, însă, bebeluşii se întâlnesc şi ascultă muzică clasică în grup[...]".

Cum te ajută muzica să devii un bun matematician

"Dar nu ca să scoată artişti din pruncii lor vin părinţii la atelier, ci ca să-i transforme în copii precoce. Anume pentru ca mai târziu să înveţe uşor să scrie şi ca să-şi dezvolte mai bine emisfera cerebrală stângă, răspunzătoare de memorie. Pe lângă asta, ca să devină mai buni la matematică şi la tot ce e legat de cifre, în general. Şi au mai citit ei că, atunci când "micuţii ascultă muzică clasică, activitatea electromagnetică a creierului emite unde care dezvoltă creativitate şi coerenţa în gândire.

Cică dacă asculţi muzică de mic, ţi se modifică incredibil structura creierului. Te disciplinezi pe viaţă şi capeţi o putere de concentrare peste omul de rând. Sunt studii care zic că, dacă-ţi trimiţi copilul să studieze un instrument muzical înainte de şapte ani, "caracteristicile anatomice ale creierului lor vor fi diferite de cele ale copiilor fără o educaţie muzicală coerentă". O fi sau nu aşa, oricum, e lucru dovedit că prematurii care ascultă muzică clasică au şanse mai mari să trăiască.[...]"

Citeşte tot articolul din Gândul

Nicu Alifantis - Cântece de şemineu

2010-02-02T19:21:00.014+02:00

08. CÂNTEC DE PIELE [El avea pe sine]
Autor: Ion Nicolescu

El avea pe sine pielea sa
Şi strângea cu mâna pielea altor animale
Ai privit vreodată draga mea
Pielea ta pe pielea altor animale

Una lângă alta una peste alta
Vulpea peste oaie oaia lângă lup
Te-ai lovit cu gândul tu de prea înalta
Bolta cerului ţi-ai rupt

Şi ţi-ai scos vreodată pielea de pe tine
Fără vreun cuvânt de dragoste apoi
Ai văzut albastră pielea cum rămâne
Ca un câine credincios pe noi

El avea pe sine pielea sa
Şi strângea cu mâna pielea altor animale
Ai privit vreodată draga mea
Pielea ta pe pielea altor animale.

13. CÂNTEC DE VICTORIE [Victorie]
Autor: Ana Blandiana

Te-am iubit disperat, ortodox şi eretic,
Te-am iubit protestant, protestând,
Te-am iubit în cuvinte mai mult ca aievea,
Arzând şi arzând şi arzând.
Te iubesc în sfârşit, fără stări delirante,
Inima mea-i un organ anatomic şi-atât,
Fără tremurul mistic zvâcnind la turnante,
Fără nodul de lacrimi din gât.
Te iubesc deci metodic, egal, eficace,
De la pupa la prova cu tot cu catarg,
Ca matelotul cuminte ce spală puntea pe brânci
Fără să vadă în larg.
Ce victorie mare, aş zice totală,
Ce era de ucis s-a ucis elegant,
Cum ai sparge în vis un vas cu parfumuri
Rostogolite în neant.
Ce victorie mare, aplaud-o tu,
Pune steagul ei hohotind în fereşti,
În vremea asta sufletul meu pompează nebun
Sânge în versul din care lipseşti.

16. CÂNTEC DE COWBOI [Toată vaca]
Autor: Ion Nicolescu

Toată vaca îmi stă deasupra
Şi se ouă-n capul meu,
Capul meu e o pictură,
După un model lacheu.

O, voi zei, păpuşi de bile
Şi voi, regi, voi, regimente
De fantome împăiate
Cu păioase opulente.

Voi cadavre de cerneală,
Genul toc din genul cot,
De pospai o să vă spele
Şi pe tobă şi pe bot.

Veţi cădea cu toţi în mine,
În abis de jeg frumos
Şi-o să-mi dau cu umilinţă
Petele de voi la scos.

Plictiseală

2010-01-20T21:48:00.009+02:00

Ea stă prin crânguri şi prinde şopârle. Acasă are o colecţie întreagă de şopârle şi e maestră la şopârlit.
El stă într-un copac, sus de tot, pe o creangă bine definită în spaţiu. Uneori, la intervale de timp aproape egale, cade pentru ca mai apoi să se aburce repejor pe tulpina copacului până la creanga de pe care a căzut.
Ea râvneşte la înălţimea copacului şi mult ar dori să locuiască pe creangă alături de el. Până să-şi vadă împlinit acest vis, îşi laudă mărăcinişul în care trăieşte şi prinde câte o şopârlă de coadă pe care o aruncă sus, cât mai sus în copac.
El se amuză, în sinea lui, de neştiinţa şopârlelor ce se lasă aruncate. Privit din exterior cu un ochi cât se poate de obiectiv, el pare foarte interesat de această activitate a ei şi, din exces de zel, notează întotdeauna datele exacte cu privire la ora, minutul şi secunda aruncării, viteza şi înălţimea până la care a fost aruncată şopârla.
Ea crede de fiecare dată că l-a păcălit şi că l-a atras în joc. Dacă nu se poate cocoţa până în vârful copacului, măcar să ochească bine cu şopârla şi să-l nimerească drept în frunte pentru a-l doborî pe el.
Va urma (că nu s-a aflat ce s-a mai întâmplat).
Întrebare: Dacă şopârla ştie să zboare?

Fragment din "Versetele satanice" (Salman Rushdie)

2010-01-14T10:37:00.005+02:00

"Întrebare: Care este opusul credinţei?
Nu necrediţa. E prea categorică, prea sigură, prea închisă. În sine, e tot un soi de credinţă.
Îndoiala.
Condiţia umană. Dar cum rămâne cu cea îngerească? La mijloc de drum, între AllahDumnezeu şi homosapi, s-au îndoit îngerii vreodată? Da, au făcut-o: sfidând voinţa Domnului, într-o bună zi s-au ascuns, bombânind, sub Tron, şi au îndrăznit să întrebe lucruri interzise. Anti-întrebări. Este bine că. Nu s-ar putea susţine că. Libertatea, cea mai veche anti-încercare. I-a calmat, fireşte, uşor, folosind abilităţile manageriale à la Dumnezeu. I-a flatat: voi veţi fi instrumentele voinţei mele pe Pământ, uneltele salvăriidamnării omului, toate alea et cetera. Şi, cât ai bate din palme, gata cu răscoala, sus cu aureolele, înapoi la muncă. Îngerii sunt uşor de împăcat. Transformă-i în unelte şi îţi vor cânta melodiile de harpie. Fiinţele umane sunt mai încăpăţânate, se pot îndoi de orice, chiar şi de ce văd cu proprii lor ochi. De ce văd în spatele ochilor. De ce se zăreşte, pe când se preling cu pleoape grele, din spatele genelor închise... Îngerii... nu e mare lucru de capul lor când e vorba de voinţă. A avea voinţă înseamnă a nu fi de acord, a nu te supune, a dezaproba."

Fragmente din "Autoportret într-o oglindă spartă" (Octavian Paler)

2010-01-13T18:14:00.005+02:00

Despre nevoia de Dumnezeu a oamenilor, despre acceptarea si respectarea traditiilor fara tagada si posibilele consecinte ale inlaturarii Divinului:
„Tot vara, daca se prabuseau nori amenintatori, bolovanosi, de grindina, dinspre Olt, intunecand cerul, se porneau sa sune clopotele de la cele doua biserici, implorandu-l pe Dumnezeu sa crute recoltele. De fiecare data, asistam la un spectacol cosmic, in egala masura grandios si infricosator.[...]”
„Mi-a ramas, totusi, ceva care m-a ajutat sa inteleg ce separa mitologia de istorie. O sarbatoare adevarata e (sau era) in sat (n. Lisa - satul copilariei lui Octavian Paler) altceva decat se crede aici in Bucuresti, adica o zi de odihna sau, mai nou, un week-end. In Lisa, cel putin, sarbatorile erau o stare. Nimeni nu si-ar fi permis sa iasa in lume, duminica, in haine obisnuite de lucru. Pana si batranii care ieseau din curti doar pentru a sta pe banci, in fata caselor, fiinca nu mai aveau putere sa mearga si nici nu voiau sa se intoarca, in pat, cu fata la perete, sa moara, se imbracau in cele mai bune haine. Sarbatoarea capata o lumina cu totul aparte si ii scotea pe oameni din obisnuit.[...]”
“Dupa unii, nefericirea ar avea, se pare, doua izvoare. Frica de moarte si frica de Dumnezeu. De Dumnezeu nu ma tem. Si nu pentru ca n-as avea pacate destule. Am. Cel mai important dintre ele e ca, desi vin dintr-o lume unde am putut vedea ce schimba in oameni mersul la biserica, nu sunt un bun crestin. Fara sa fiu un liber-cugetator sau un ateu (imi e, chiar, mila de ei: trec prin viata fara sa vada ca fiecare dimineata care se limpezeste si se deschide spre o noua zi e un miracol), nu pot crede ca mai exista ceva dincolo de moarte. Fac parte, apoi, dintre caraghiosii care l-ar vrea pe Dumnezeu pipait de experti pentru a se convinge ca exista. Dar Dumnezeu – in caz ca exista – stie ca am fost cinstit in indoielile mele si n-am facut caz de ele cu insolenta si trufie. Dimpotriva, am fost jenat de faptul ca nu stiu sa ma rog. Mama mea avea acest har, era evlavioasa. Daca era suparata, se ducea, cand avea timp, sa ia de pe pervazul ferestrei un ceaslov cam jerpelit, cu foile ingalbenite, si murmura o rugaciune. Dupa aceea, o vedeam impacata. Eu, de cate ori am incercat sa ma rog, m-am simtit blocat in ideea ca trisam, ca faceam ceva formal. Nu cred, deci, ca Dumnezeu ma poate pedepsi ca n-am vrut sa fiu ipocrit. [...]”
„Probabil, multe din problemele mele actuale n-ar fi existat daca eram, ca mama, un om religios. Pe ea, moartea n-a preocupat-o niciodata. Tot ce se intampla, inclusiv moartea, era, in logica ei, hotarat de Dumnezeu, deci indiscutabil. Nu lipsea in nicio duminica de la biserica si respecta cu sfintenie toate randuielile crestinesti. Inainte de a se culca, batea in fiecare seara o suta de matanii in fata unei icoane cu Cina cea de taina, iar daca tata, care citea in pat, ridica ochelarii de pe nas, pe la a cincizecea matanie, zicandu-i ironic (desi era epitrop la biserica ortodoxa), „Lasa-l, tu, ca s-o fi culcat si El”, il certa speriata ca o asemenea blasfemie putea atrage vreo nenorocire asupra casei noastre. Dupa ce-si termina mataniile, adormea mai impacata, caci orice indoiala reprezenta pentru ea, probabil, un pacat.
Daca as reusi si eu sa cred, ca mama, ca exista ceva dincolo de moarte, mi-ar fi acum mult mai simplu. Mi-as privi batranetea ca o punte spre alta lume. Nu m-ar apasa ideea ca, intr-o zi, nu va mai exista maine. Dimpotriva, as putea spera ca, dincolo de moarte, ma voi reintalni cu parintii mei [...]. Imi dau seama, evident, ca, fara Dumnezeu, ar trebui puse in cauza prea multe. Dar asta nu ma ajuta prea mult. [...]”

Eh... pana sa ne ravasim creierul cu filosofia, mai ascultam cate ceva:

Fragment din "Versetele satanice" (Salman Rushdie)

2010-01-12T14:06:00.011+02:00

Gibreel - un actor celebru din India care, în timpul unor filmări, a căpătat o boală astfel încât "începuse să sângereze peste tot în interior, fără vreun motiv evident, şi pur şi simplu murea de o hemoragie stârnită sub propria-i piele." Cei mai vestiţi doctori declaraseră că "e un mister ieşit din comun.[...] Spuneţi-i, dacă vreţi, un act divin." Dar ...

"El şi-a revenit.
Însănătoşirea a fost la fel de misterioasă ca şi boala şi tot atât de rapidă. La rândul ei, şi ea a fost calificată (de către medici, ziarişti şi prieteni) drept un act al Fiinţei Supreme. A fost declarată o zi de sărbătoare naţională. Au fost aprinse focuri de artificii de-a lungul şi de-a latul ţării. Dar după ce Gibreel s-a întremat, a devenit din ce în ce mai clar că actorul se schimbase - şi încă într-o măsură surprinzătoare, deoarece îşi pierduse credinţa.
În ziua în care a fost externat, a traversat sub escorta poliţiei mulţimea imensă, care se adunase să sărbătorească propria ei izbăvire, nu numai pe a lui, s-a suit în Mercedes şi i-a spus şoferului să scape de toate celelalte vehicule care-l urmau, ceea ce a durat şapte ore şi cincizeci şi unu de minute, iar pâna la finalul manevrei Gibreel se lămurise ce era de făcut. S-a dat jos din limuzină la hotelul Taj şi, fără să se uite în dreapta sau în stănga, s-a dus direct la restaurantul în care bufetul cu gustări gemea sub greutatea mâncărurilor interzise şi şi-a umplut farfuria cu de toate — cu cârnaţi de porc din Wiltshire şi şunci condimentate din York, cu felii de costiţă Dumnezeuştiedeunde, cu jambonul necredinţei sale şi cu picioarele de porc ale laicităţii -, iar apoi stând în picioare acolo, în mijlocul încăperii, în timp ce de te miri unde au început să apară fotografi, a început să mănânce cât putea de repede, îndesându-şi bucăţile de porc mort atât de iute în gură, că feliile de costiţă îi atârnau în colţurile buzelor.
Cât fusese bolnav, îşi petrecuse fiecare clipă conştientă, fiecare secundă a fiecărui minut, vorbindu-i lui Dumnezeu. Allah, al cărui rob zace sângerând, nu mă lăsa acum, după ce m-ai vegheat atâta timp. Allah, trimite-mi un semn, un semn cât de mic al bunăvoinţei tale, ca să-mi pot găsi în minte puterea să-mi tămăduiesc toate bolile. O, Dumnezeule bun, Dumnezeule milostiv, fii alături de mine în aceste vremuri de restrişte, de dureroasă nevoie pentru mine! Apoi i-a trecut prin minte că era pedepsit, iar asta l-a ajutat un răstimp să suporte durerea, dar după aceea s-a înfuriat. Ajunge, Doamne! Vorbele lui nerostite au cerut să afle, de ce trebuie să mor când n-am ucis? Eşti răzbunare sau eşti iubire? Furia împotriva lui Dumnezeu l-a ţinut încă o zi, dar apoi s-a domolit şi locul i-a fost luat de un gol teribil, un pustiu, căci şi-a dat seama că îi vorbea seninului, că acolo nu era de fapt nimeni, iar după aceea s-a simţit mai idiot decât se simţise vreodată în toată viaţa lui şi a început să implore în pustiu, Allah, fii acolo, fir-ar să fie, să faci bine să fii! Dar n-a simţit nimic, nimic-nimic, iar apoi, într-o bună zi, şi-a dat seama că nu mai simţea nevoia să simtă ceva. În acea zi a metamorfozei cursul bolii i s-a schimbat şi a început să-şi revină. Şi, ca să-şi dovedească inexistenţa lui Dumnezeu, acum stătea în sala de mese a celui mai faimos hotel din oraş, cu porci scurgându-i-se din gură.
Şi-a ridicat privirea din farfurie şi a văzut o femeie ce se uita la el. Părul îi era atât de blond, încât părea aproape alb, iar pielea ei avea culoarea şi transparenţa gheţii de pe munte. Ea i-a râs în faţă şi a plecat.
— Nu înţelegi? a strigat Gibreel după ea, scuipând bucăţi de cârnaţi din colţurile gurii. Nu mă trăsneşte nimeni. Asta e ideea.
Ea s-a întors şi s-a oprit în faţa lui.
— Esti viu, i-a spus. Ţi-ai recăpătat viaţa. Asta e ideea.[...]
Faptul că îşi pierduse credinţa nu însemna că nu-şi putea face meseria şi, în ciuda scandalului provocat de fotografiile ce-l înfăţişau mâncând şuncă - primul scandal asociat vreodată cu numele său - a semnat contracte pentru alte filme şi s-a întors la muncă."

Rod Stewart - The Motown Song

Balada norocului

2010-01-07T18:23:00.003+02:00

Foaie verde pe catrinţă
Totu-i plin de fericire
În muncă şi în iubire.
Când să spui că treaba-i gata
Vezi că ţi-au furat lopata
Si când vrei să-ţi pupi muierea
Vezi că-i amară ca fierea.

Balada voinicului strein

2010-01-06T22:34:00.004+02:00

Foaie verde, lemn pârât
Totul e aşa frumos
Şi călare şi pe jos.
Călare când toţi măgarii
Au fugit vânzând samarii
Şi pe jos când prin băltoace
Te-ai udat până la floace.

Balada circumstanţelor

2010-01-06T18:15:00.007+02:00

Foaie verde de dudău
O să fie şi mai bine
Însă depinde de tine.
Dar când ai rămas pe-afară
În opinci şi-n pielea goală
Să scurmi şi să spargi asfaltul,
Vezi că a depins de altul.

Şobolanul negru

2009-11-20T09:29:00.014+02:00

I.
- Clar că nu se poate...
- Ce anume să nu se poată?
- Eh...
- Ai încercat orice? De câte ori te-ai dat peste cap şi n-ai găsit soluţia?
- Mă gândeam la ea cu speranţa că într-o zi, cine ştie, o să ne întâlnim, o să vorbim, o să râdem.... o să ne ţinem de mână... o să culegem stele şi o să ne învelim cu aburi calzi de nori... o să stăm unul lângă altul exact aşa cum stau eu cu tine aici pe curcubeul ăsta şi o să vorbim cât e ziua de lungă. Fiecare o să se uite în ochii celuilalt şi n-o să se fâstâcească. O să fim atât de naturali şi o să râdem la fiecare glumă tâmpită şi nesemnificativă pe care ar spune-o vreunul dintre noi. Şi-o să ne pară dulci înţepăturile. O să ţip de-o să bată vântul iar eu o s-o ţin să nu cadă iar dacă o să cadă, o să fug după ea cu cel mai mare deltaplan construit vreodată.
- Păi şi-acum?
- Acum? Acum visez şobolani.
- Hm...Ciudatule!
- Ciudat, ciudat, dar şobolanii, şobolani erau. Şi-ncă de-ăia mari!
- Mda...Mai bine încetezi cu vorbele tale. Uite că nu mai plouă. Parcă se risipesc norii. O să ne bată soarele în cap şi-o să ne plesnească tertecuţele la fel ca nişte bostani în cuptor. Mai bine coborâm şi ne aşezăm la umbra unui copac. Sau mai bine ne scufundăm într-o baltă. Poate prindem şi peşte.
- Nu vreau peşte...şi bostanii nu crapă în cuptor. Se coc bine, bine, până când miezul se fleşcăie tot.
- Ştii tu...Aşa vrei tu să fie. Nu admiţi transformarea fizică exterioară. Chiar dacă ar fi ca tine, fleşcăiala interioare aduce, după sine, şi unele modificări exterioare.
- Vezi că ţie o să-ţi plesnească bostanul de inteligenţă nu de soare.
- Iar ţie dacă-ţi trag eu una...
- După ce coborâm?
- Nu, după ceafă!

II.
- Zii de şobolanii ăia ceva!
- Nu erau mai mulţi şobolani. Era unul singur.
- O iei de-acuma cu minciuna?
- Nu, nu-mi place să mint. Şi ce mare diferenţă că la început am zis că erau mai mulţi şobolani iar acum doar unul singur?
- Cum adică? Chiar nu-ţi dai seama de gravitatea situaţiei? Mai mulţi sunt mai mulţi, unul singur este unul singur. O schimbare minoră poate să ducă la modificări fundamentale în tot sistemul de interacţiuni în care este propulsată acţiunea! Pricepi!
- Atenţie la bostan. Filosofia dăunează grav bostanilor.
- Rău de tine. Mai faci şi pe...glumeţul. Zii cu visul ăla.
- Aşadar...stai să mă gândesc ce spun... Era un şobolan mare şi negru. Şi fugea pe lângă picioarele mele. Ce spun eu că fugea...mai mult se plimba căci nu putea să se mişte prea repede. Nu ştiu ce avea. Posibil că era bolnav sau bătrân că parcă nici bine nu prea vedea. Cum l-am vazut eu, am luat o scândură şi am încercat să-l nimeresc şi să-l omor. Acţiunea parcă se petrecea... nu ştiu unde se petrecea. Nicăieri şi parcă în toate locurile. Îţi imaginezi cum arată o cameră mobilată dar în care se face curăţenie generală? Totul e deranjat, deplasat, unele obiecte acoperite cu ţoale vechi, duşumeaua goală...
- Şi şobolanii mişună...
- Nu şobolanii. Şobolanul!
- Bine, bine...
- M-asculţi cum trebuie?!
- Desigur.
- Deci, după cum spusei mai devreme, eu aveam o scândură în mână şi tot încercam să nimicesc animalul. Dar nu ştiu cum se făcea că nu reuşeam deloc. Şobolanul mergea destul de încet. Uneori abia se mişca în stânga sau în dreapta iar eu îl nimeream de fiecare dată însă nu păţea nimic lighioana. Oricât de puternic l-aş fi lovit, cu muchia sau cu latul, şobolanul nici nu se sinchisea. Ce să însemne asta?
- Hm...Curios.

III.
- Fii atent. Uite colo, jos...Vezi?
- Ce?
- Pata aia!
- E un şobolan?
- Ei, m-ai terminat cu şobolanul tău. Ce atâta frământare? Ai visat un şobolan şi gata. Ce te macină?
- ... şobolanul...
- Chiar că-ţi trag una. Revino-ţi în simţiri! Vezi pata? E jos. E reală. Şobolanul a fost un vis. Nu mai e.
- Ba n-a fost vis.
- Cum n-a fost? Nu ai spus că...
- Ba am spus. A fost un vis.
- ...
- Sau nu.
- Sucitule!... Ce-o fi pata aia?
- ... E ea? E ea! Da, da, ea e!
- Cine?
- Frământarea! Măcinarea! Amăgirea! Disperarea! Iubirea!
- De unde ai mai scos-o şi pe-asta?
- De la şobolan.
- Eşti prost?
- Nu sunt prost. Tu nu înţelegi.
- Ce?
- Că ea e. Trăieşte. Respiră. Suspină.
- Unde?
- Pata, omule, pata! E colorată! E colorată ca şi curcubeul ăsta pe care stăm. Se plimbă, se uită, zâmbeşte, mănâncă! Şobolanul mi-a adus-o. Înţelegi?
- ...
- Ai înţeles?
- ...
- Haide, omule, înţelege! Înţelegi?
- Nu.
- Şobolanul n-a vrut să moară.
- Şi?
- Nu l-am omorât. Nu am putut. Ce bine, ce bine! Ce bine că n-a murit!
- Când mă uit la tine, mai că-ţi plâng de milă. Tu dormi? Tu încă mai dormi. Trezeşte-te din visare!... Atenţie, să nu cazi! Mai bine te ţii de mine. Hai că te ţin eu. Ai luat-o razna. Ţi se scurg minţile din cap şi te trag în jos. Ţi s-au agăţat ca nişte pietroaie de gât. Eliberează-te! Dă-le drumul în abis! Fii liber. Nu merită. E o zăpăceală de moment. Ce spun zăpăceală, o prea mare aiureală provocată de visul ăla. Scoate-ţi şobolanul din cap!

IV.
- A plecat?
- A plecat. Noroc bun pentru tine că te-am ţinut eu că altfel... dus erai. Oricât de mult s-ar fi lăţit curcubeul ăsta, tot nu ai mai fi putut să te echilibrezi şi să nimereşti pista cea bună.
- De ce? De ce!
- Cum de ce?
- De ce m-ai ţinut!
- Hm, mă superi! Ia vezi...
- Răspunde-mi!
- Închipuirile sunt fireşti oricărui om. La un moment dat, fiecare trece prin astfel de stări. În fiecare dintre noi, uneori, se produce un dezechilibru. Mai mare sau mai mic. Trebuie să fim aproape unul de altul pentru ca atunci când unul dintre noi alunecă spre ispită, celălalt să îl tragă de urechi înapoi, să-l prindă din nou pe spinarea curcubeului.
- Şi şobolanul?
- Şobolanul...o închipuire... fără sens...
- Minţi. N-ai înţeles. Nu poţi să înţelegi. Mă duc la ea!
- Nu!
- Ba da şi n-ai să mă opreşti.
- A plecat.
- Nu contează. Şobolanul este viu. Trebuie să o găsesc, să o întâlnesc şi apoi să-l omor. Doar aşa o să fim liberi, eu şi cu ea împreună şi cu şobolanul strivit. Moarte şobolanului!
- Nu, nu, nu! Rămâi aici! A plecat. Nu mai este. Stai, nu sări, aluneci, ai grijă!
- Ba tu să ai grijă!!!
- La ce?!
- La bostan. O să-ţi crapeeee.....
- Nu! Prostule!... De ce-ai sărit?

Muzica

2009-09-05T22:28:00.002+03:00

Ceva rar intalnit dar ce trebuie pretuit

2009-08-22T21:09:00.002+03:00

Romania lui Fat Frumos ... cum contribuiti la imaginea ROmaniei in CESE

2009-06-11T16:12:00.007+03:00

In fiecare an Comitetul Economic si Social European (CESE) realizeaza un calendar tematic facut de catre copii al membrilor CESE sau ai personalului care asigura secretariatul tehnic. Calendarul este distribuit gratuit membrilor CESE, membrilor Comisieie sau Consiliului, oficialilor europeni, precum si cetatenilor europeni.

In 2008 tema a fost: APA si a cuprins cele mai bune desene facute de 12 copii, in 2009 tema a fost ANIMALE SALBATICE, iar in 2010 tema este PERSONAJE FANTASTICE (sau ARHETIPURI FANTASTICE) reprezentative pentru tarile membre.

Fiica unui membru polonez al CESE strange imagini cu personaje fantastice simbolice a tarilor membre pentru acest Calendar 2010. Domnul PATER, tatal fetitei care pune suflet in acest proiect, m-a intrebat daca imaginea personajului fantastic pentru Romania este Dracula! Am raspuns ca este Fat Frumos (sau varianta Harap Alb), pentru ca astea sunt povestile cu care am crescut si personajele cu care m-am identificat ca si copil.

Va solicit respectuos:
- sa va logati pe situl www.angel.org.ro (sau sa trimiteti pe mail) si sa propuneti un personaj fantastic reprezentativ pentru poporul roman, pentru a-l alege pe cel mai REPREZENTATIV
- sa-mi sugerati si sa-mi trimiteti (sau eventual sa concepeti) un desen, sau simbol reprezentativ pentru acest personaj fantastic reprezentativ in basmele si mitologia romaneasca
- sa participati la aceasta campanie de a promova pe Fat Frumos cel adevarat ROmanesc si nu pe Dracula cel american, sa multiplicati acest e-mail catre prieteni si mai ales catre copii care prin puritatea lor ne pot invata ce e reprezentativ pentru ei in lumea fantastica a basmelor romanesti.

Deocamdata ne-am gandit ca fiind potrivite urmatoarele personaje fantastice (sau arhetipuri) pentru ROmania: Fat Frumos, Harap Alb, Ileana Cosanzeaza, cineva ne-a sugerat Zamolxe sau Lupul Dacic.

Pornind de la aceasta initiativa, Asociatia ANGEL va propune sa editam si un calendar cu cele mai importante 12 personaje/arhetipuri fantastice ale basmelor romanesti pentru anul 2010.

Daca aveti copii care sa faca desene pe acesta tema v-a multumim !
Proiectul se va numi probabil Fat Frumos l-a invins pe Dracula, sau cand Binele este absenta raului si va contribui la editarea acestui Calendar de Basm ROmanesc. Acest calendar urmareste sa modifice perceptia cetatenilor europeni cu privire la Romania si sa elimine imaginea lui Dracula (care este personaj de roman de groaza american, si nu de basm romanesc) cu ADEVARATELE simboluri si persoaneje benefice romanesti: HARAP ALB, FAT FRUMOS, ILEANA COSANZEAZA, SOARELE SI LUNA (din Miorita care "au tinut cununa"), etc.

Va multumesc!
Eugen Lucan
Consilier din partea Romaniei in CESE
Presedinte Asociatia ANGEL

Sursa: www.angel.org.ro

Surplus - Terorizati in a fi consumatori (film documentar)

2009-06-01T15:17:00.000+03:00

Cele 10 porunci ecologice

2009-05-31T22:43:00.002+03:00

Te-ai gandit vreodata cum ar fi ca maine sa fim transportati pe un Pamant nou? Ce ai pastra din obiceiurile vechi si ce ai vrea sa se schimbe astfel incat sa nu mai ajungem sa ne autodistrugem?

Iata cele 10 porunci ecologice care cred ca ar trebui sa fie respectate pe noul Pamant:

1. Ni s-a oferit a doua sansa. Avem o planeta noua. Priveste acest nou Pamant ca si cum ar fi unicul si nu crede ca a treia sansa o sa ni se acorde la fel de usor.
2. Nu incerca sa-ti creezi tu un Pamant al tau. Singur nu o sa reusesti si chiar daca ar fi asa, singur nu o sa poti sa supravietuiesti. Acesta este Pamantul pe care trebuie sa-l ocrotim si sa-l protejam.
3. Multumeste-te si bucura-te de noul Pamant. Nu cauta motive neintemeiate sau orice alte scuze nefondate doar de dragul de a carcoti si de a scoate la iveala neajunsurile de pe acest nou Pamant.
4. Alege-ti o zi din saptamana in care sa te dedici intru totul ingrijirii Pamantului nostru si nu uita aceasta zi. Respecta-ti alegerea saptamana de saptamana si foloseste ziua ta pentru a curata spatiul din jurul tau, pentru a te ingriji de plante, de insecte si de animale, pentru a-i ajuta pe semenii tai in treburi ecologice si pentru a-ti orandui treburile pentru saptamana care vine, in asa fel incat sa fii mai eficient, mai curat si sa produci mai putine deseuri si lucruri care, apoi, nu mai sunt utile.
5. Cinsteste pe cei care te-au adus pe acest nou Pamant – cei care ti-au oferit o casa mai buna – si nu uita ca si tu trebuie sa lasi copiilor tai o casa cel putin la fel de buna si curate ca cea pe care ai mostenit-o.
6. Nu taia nicio planta, nu omori niciun animal, nu arunca nimic in locuri aiurea, nu risipi resursele de care dispui. Tot ce faci, fai dupa ce te gandesti de mai multe ori inainte.
7. Nu-ti lasa mintea sa fie tulburata de factori externi astfel incat sa nu mai poti sa gandesti rational. Aceasta o sa duca la placerea de a distruge si de a murdari.
8. Nu-ti insusi nicio bucata de lemn, nicio planta, niciun animal care apartine unui semen de-al tau.
9. Nu acuza pe nedrept semenii tai atunci cand trebuie sa se gaseasca vinovatul pentru dezastre si calamitati.
10. Sa nu crezi niciodata ca aproapele tau se bucura si are la dispozitie mai mult aer pentru a respira fata de cat ai tu.

Site nou, scrieri noi

2009-03-23T22:34:00.001+02:00

Matematica

2009-03-15T15:17:00.004+02:00

Pe o margina de stanca
Sta triunghiul si mananca.
La patrat el tot priveste
Si pe loc se ingrozeste.

Nu stie cum s-a-ntamplat -
De-aia sta el suparat -
Ca tot unghiuri rontaind
Doar trei laturi il cuprind.

Patratului, smecher mare,
Nu-i mai trebuie mancare.
Toata ziua leneveste,
Patru laturi il propteste.

Sta triunghiul si suspina
Fara sa aiba vreo vina.
Acum va pun o-ntrebare:
La patrat e vina oare?

Poemul parlamentarilor (sau cum vede un diliu că stau lucrurile)

2009-03-03T19:54:00.005+02:00

[fragmente]

[...]
Prin câmpuri mari, prin gârle-adânci
Am mers cu toții și pe brânci
Și mai târâș dar proști și goi
Mâncându-ne noi între noi.

Văzând că nu facem nimic
Am stat și ne-am gândit un pic
Iar din acest grav accident
Am înființat un Parlament.

[...]
Când prostul se văzu în frunte
La toți începu să se-ncrunte.
Și se gândi, prins în delir,
Doar câți bani are în chimir

Și cum să facă să-i sporească
Însă fără să mai muncească.
Și uite-așa, vrute nevrute,
Ne-am pus ca șefi zeci de cornute.

[...]
Iar Boc și prost și chel și scund,
Și-a-nfipt un linguroi în fund.
Prin parlament zdrăngăne scula
Făcând mereu pe libelula.

Băsescu e și el pe-acolo
Crezându-se tot Marco Polo.
Și strânge,-n loc de cruciați,
Cete de naufragiați.

Nastase din colt il priveste.
Cu lama corpul si-l beleste.
Nu stie unde sa se-ascunda
Cand in dosare se scufunda.

In minte planuri nascoceste.
Pe toti i-ar impusca draceste.
Le-ar rupe jugulara-n doua
Sa nu se ia de-ale lui oua.

Pe-un scaun sta si Ilieascu
Avand ciuda tot pe Basescu.
Si-ar face si el harachiri
Doar ca nu prea e-n legea firii.

Din punctul asta de vedere
Sa stea nea Nelu cu placere.
La Judecata de Apoi
O sa-l taiem in cinci chiar noi.

De-odata clopotelul suna
Si toti dascalii se aduna.
Pe Andronescu o asculta
Sperand mereu leafa mai multa.

Insa madam Ecaterina –
Asa e ea, bata-o vina –
In loc sa dea bani pe-ndelete
Le-mpuie capul cu proiecte.

Patriciu sta in varf de gard,
Mai strange cate-un miliard,
Pe Tariceanu il pazeste
Si-i da povete batraneste:

„Lasa sefia, tu, acum,
Nu suntem la sfarsit de drum
Nici la-nceput, doar la mijloc.
Dispari, haide, ia-o din loc!”

Si tot asa, Dinu al nostru
Se crede neinvins – un mostru.
Cu Crin ciocneste-acum pe hol
Un paharel mic cu petrol.

La hora babiloniana
Se-alatura si Mircea Geoana
Vrand sa submine cu mult trac
Pozitia-i de prostanac.

Insa, cu a lui complezență,
Isarescu face prezență
Si trage cateva semnale
Cand cifrele o iau la vale.

Elena Udrea, deodata,
Strange ciumegii laolalta.
Si-ncepe si le povesteste
Cum in turism se feștelește.

Deodata, de printre perdele,
Un capusor visand la stele
Isi face aparitia
Sfidand chiar injustitia.

E doar Elena mititică
Ce din nimic ea se ridică
Peste mai toți de prin partid
Ce–n loc de pix au câte-un blid.

[...]
Deci, prin urmare, fii ai ploii
Mai scoateti pe imaș toti boii.
Luati-o din nou cu-nvatatura
Sa iasa buna aratura.

Dintr-un secol în altul

2009-03-01T18:35:00.011+02:00

Rămân la amintirea mea în care
Zăcut-au mulți de tuse măgărească.
Acum, puhavi, mergând toți la plimbare
Doresc o datină fictivă să-mplinească.

Au omorât, au dat în cap și s-au bătut
Destinul tot crezând că o să-l schimbe.
Ba unii dintre ei chiar s-au vândut
Și țanțoși au pornit iar să se plimbe.

Iar oasele din mijlocul cărării
Nu au voit nicicum să le mai strângă.
Mai mult, tot ce-a fost vechi au dat uitării
Și când n-a fost ca ei s-au pus să plângă.

Stare de fapt

2009-02-28T21:52:00.003+02:00

Gustul vântului acestei nopți cu gânduri și idei țesute-n mii de pânze
Mă face să respir cenușa vie a luptei nevăzute din simțiri.
Iar praful ca o spuză, cernut din stele mici și uneori ursuze,
Îmi dă un suflu nou de-a fi și de-a-nțelege din priviri.

Culoare mov cu mult albastru ce la-nceput ai fost roșu aprins,
Amesteci vânturile nopții mele triste dar de-un calm senin.
Vrei să ucizi bătaia și să-mi aduci în dar un nerv destins
Sau să culegi nectar și-n locul lui să lași gust de pelin?

Poezie frugală

2009-02-27T22:46:00.005+02:00

Vine dorul meu de tine,
Se agață în suspine,
Se preumblă printre fapte
Și stârnește jalnici șoapte.

Șoaptele sunt reci, amare,
Smulse dintre limbi de fiare.
Sunt doar false acte-n care
Ne prefacem fiecare

Că iubim, că vrem onoare,
Că vrem să stăm în picioare.
Dar așa, veșnic milogi,
Suntem doar niște ologi.

Ne târâm, visăm cârnați
Și ne credem minunați.
Drept urmare, fii de crai,
Vrem să fim și samurai.

Dorul meu e dor de jale
Și nu-i chip ca fiecare
Să-nțeleagă ce-am de spus
În acest veșnic apus.

Rătăcit în nopți de vise
Dorul bate-n porți închise
Și dorește și încearcă
Ușa să o spargă, parcă.

Dar nu-i chip, nu-i arătare
Dorului să-i iasă-n cale.
Să-i deschidă, să-l invite
La o masă cu plăcinte.

Asta-i soarta, dragii mei,
Dorul să își ia condei
Și să scrie în cuvinte
Ceea ce doar el mai simte.

Speranța moare ultima

2009-02-27T22:41:00.004+02:00

...și mi-a murit speranța.

Despre prietenie (Mircea Eliade)

2008-12-04T00:14:00.004+02:00

"Se spune că a fi sincer înseamnă a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sincerităţi îl are întotdeauna celălalt, nu tu. Eşti considerat sincer nu „când nu ascunzi nimic" celuilalt, ci când nu ascunzi ceea ce aşteaptă de la tine să nu ascunzi. Este poate paradoxal, dar aşa e; sinceritatea ta nu se verifică prin tine, ci prin celălalt. Eşti considerat sincer numai atunci când spui ceea ce vrea şi ceea ce aşteaptă altul de la tine să spui.”
Reciproc, noi îi considerăm sinceri pe alţii doar atunci când auzim de la ei ceea ce vrem şi ceea ce aşteptăm noi să auzim. Şi dacă dintr-un gest de disperare sau de teamă, pentru a-i păstra alături de noi pe ceilalţi, oferim numai ceea ce se vrea să se audă de la noi şi învers, pentru ca ceilalţi să ne aibă aproape ni se oferă doar ceea ce vrem noi să auzim, atunci se nasc falsele prietenii, prietenii cu măşti în care la mijloc poate să fie doar interesele fiecăruia în parte.

”Dacă îi mărturiseşti unei prietene că e frumoasă şi inteligentă, în timp ce ea nu e nici una nici alta, nu eşti sincer. Dacă îi spui că e urâtă şi foarte puţin deşteaptă, eşti sincer. Dar mărturiseşte-i că toate acestea n-au absolut nici o importanţă, că altele sunt lucrurile pe care ai dori să i le spui, că îşi macină timpul într-un mod stupid, că trăieşte o himeră, că visează la lucruri ce o îndepărtează de adevăr şi de fericire atunci sigur nu eşti nici sincer, eşti nebun.”
Eşti nebun pentru că din urâţenie şi prostie vrei să se nască ceva frumos. Nu se ştie niciodată. De ce nu s-ar putea acest lucru? Sau vrei ca urâţenie şi prostia să nu se mai sperie atunci când se uită în oglindă. Îţi doreşti să fie privită partea bună şi frumoasă a lucrurilor. Atunci e bine să fii nebun.

"Este poate ciudat, dar ne temem de o lume „defavorabilă", de un mediu străin, cu care nu putem comunica, faţă de care nu putem fi „sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea să fie sinceră cu noi. Doar sinceritatea ne dă această certitudine că suntem înconjuraţi de prieteni, de oameni care ne iubesc, că nu suntem singuri. De aceea în ceasurile de mare singurătate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se caută unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolării definitive. Sinceritatea este şi ea, ca atâtea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participă la acea complicată clasă de sentimente şi orgoliu ce se numeşte prietenie şi care, trebuie să recunoaştem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viaţa."

"În prietenie se întâmplă acelaşi lucru: eşti iubit nu pentru ceea ce eşti tu, ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul tău în tine. Tu, omul, eşti sacrificat întotdeauna. Eşti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poţi da, ceea ce poţi justifica, verifica, contrazice sau afirma în sentimentele prietenului. Şi nu te poţi plânge, pentru că şi tu faci la fel; toată lumea face la fel."
Şi mai grav este faptul că dacă ai oferit o dată, atunci trebuie să fii în stare să oferi mereu. Dacă închizi robinetul şi nu mai furnizezi apă chiar pentru un timp foarte scurt, atunci rişti să pierzi definitiv o prietenie. Nu contează că până atunci ai umplut bazine întregi. Paharul ăla pe care nu ai putut să îl mai umpli la final, este decisiv în relaţia de prietenie. Poate că aşa este firesc şi aşa trebuie să meargă lucrurile. Căci unei familii care stă la bloc poţi să îi furnizezi apă caldă în calorifere zece ierni la rând. Însă, dacă în a unsprezecea iarnă opreşti căldura, familia respectivă poate să moară de frig.

"Ceea ce întristează oarecum într-o prietenie este faptul că fiecare dintre prieteni sacrifică libertatea celuilalt. Prin „libertate" înţeleg suma posibilităţilor lui, voinţa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Eşti iubit pentru că prietenii s-au obişnuit cu tine să te vadă pe stradă, să te întâlnească la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obişnuit să mergi cu ei la cinematograf, în vizită la cunoştinţe, să-ţi placă, în general, ceea ce la place şi lor, să gândeşti, în general, ceea ce gândesc şi ei. Unde eşti tu în toate aceste sentimente ale lor? Eşti descompus, distribuit şi asimilat după voinţa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Dacă într-o zi vrei să faci altceva decât ceea ce se aşteaptă de la tine să faci, atunci nu mai eşti un bun prieten, atunci incomodezi, oboseşti, stânjeneşti. Câteodată eşti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tăi libertăţii tale: toleranţa."

"Zilele trecute încercam să vorbesc cu câţiva prieteni despre moarte, iar ei parcă mi-ar fi spus: „Dragă, fii serios şi lasă prostiile la o parte!". Ei nu înţelegeau că ceea ce le apare lor drept prostii poate însemna pentru mine o problemă esenţială. Şi atunci m-am întrebat ce ar spune prietenii mei dacă aş săvârşi un act compromiţător, dar cerut urgent de libertatea mea? Şi mi-am dat seama că n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar încerca să treacă o clipă în mine, ca să-mi înţeleagă nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lăsa singur. În nici un caz n-ar trece în mine. Or, dragostea adevărată nu însemnă decât această completă renunţare la individualitatea ta pentru a trece în celălalt."

"O prietenie nu se verifică numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l încălzi cu mângâierile tale, a-l înconjura cu „sincerităţile" tale nu înseamnă nimic. Altele sunt adevăratele probe ale prieteniei: a nu-i încălca libertatea, a nu-l judeca din punctul tău de vedere (care poate fi real şi justificabil, dar poate nu corespunde experienţei destinului celuilalt), a nu-l preţui prin ceea ce îţi convine sau te amuză pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el însuşi, prin ceea ce trebuie el să realizeze ca să ajungă un om. Iar nu un simplu manechin."

"Toate acestea însă nu ţi le cere nimeni, după cum nimeni nu-ti cere adevărata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreşte el. Nu uitaţi că într-o prietenie nu contează numai ceea ce ia celălalt. Fiecare luăm mai puţin decât ar trebui. Acesta este marele nostru păcat: că nu ne e sete de mai mult, că ne mulţumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atâta spaimă de ridicol. Nu numai că nu dăm cât ar trebui, dar luăm cu mult mai puţin decât ni se oferă."

www.angel.org.ro

Cod Roşu

2008-11-18T20:32:00.008+02:00

www.codroşu.ro este o mică măsură de sare grunjoasă ce şi-a propus, curajos şi discret într-o oarecare măsură, să spele întreaga putină a societăţii în care trăim. În putina asta imensă a fost pusă varză la murat. Din neferice au trecut ierni şi au venit primăveri, timp în care numeroase căpăţâni de varză au prins a se cloci şi a se înveli într-o mâzgă urât mirositoare iar acum, dacă vrei să faci o sarma două, pentru a găsi foi de varză bune la gust, trebuie să consumi mult timp scotocind prin putină în căutarea unei verze mai acătarii. Cod roşu doreşte, dacă nu schimbarea verzei pentru a avea o murătură bună în iarna ce tocmai vine, măcar adăugarea în putină a unei saramuri noi, mai concentrată, sau măcar să facă din când în când o pritocire. Dacă alertele de la Cod roşu or să aibă efect, atunci mai avem şanse să savurăm o delicioasă şi sănătoasă cană de zeamă de varză cu mămăligă rece, aşa cum bunicii noştrii îşi menţineau sănătatea în iernile cele mai geroase. Să vedem cum evoluează proiectul cod roşu: curăţă sau se-mpute şi el.

Suntem între noi (I)

2008-11-14T21:42:00.001+02:00

În ziua aceea tocmai fătase un porc. Porcul, ca toţi porcii tineri, nu avea urechi, nici bot, nici picioare ţepene, nici coadă îmbârligată. Se scurseseră de mult vremurile când porcii încă se mai naşteau cu asemenea calităţi şi acum, de fiecare dată când venea pe lume un pui de grohăitor, nu se mai aştepta nimeni să vadă un animal cu rât. Sperau cu toţii că noul născut o să devină şi el, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, un porc. Din această cauză, lecţiile primite de tinerele mame din partea scroafelor mai în vârstă, nu mai aveau obiectivul de a-l învăţa pe porcuşor să scurme şi să grohăie ca un porc normal. Se vroia ca cel puţin noul râtan fără rât să înceapă măcar să semene cu un porc veritabil.
Abia de se scurseseră câteva zile de când porcuşorul apucase să respire aerul plin de miresme puturoase ale cocinei în care se născu. Scroafele în vârstă începuseră să se gândească tot timpul cum ar putea să facă pentru ca noul venit pe lume să semene la fel cu ceilalţi porci de până acum. Ba chiar de când a început conceperea puiului, scroafele bătrâne se cam gândeau ce ar putea să facă dacă o să vină pe lume o vietate care nu o să respecte ca tipar, înfăţişarea de porc. Deoarece în timpul actului ruşinos bâtrânele nu se putuseră abţine să nu tragă cu ochiul în Cocina cea Mare atunci când vierul gâfâia lac de sudoare, ele băgară de seamă că, în iureşul încălecării, masculul nu o proptise chiar aşa de bine după cum trebuia şi, prin urmare, toate scroafele părtaşe la scofală, traseră concluzia că din această caznă nu are cum să rezulte un porc la fel ca toţi porcii.
Astfel că, de dimineaţă până seara, toată porcimea se puse pe scornit idei, care mai de care mai năstruşnice, pentru ca purceluşul nou venit pe lume să semene cu un porc veritabil. Nici tărâţele din troace nu mai avură timp să le mănânce. Atât erau de ocupaţi râtanii maturi pentru a-i da o faţă porcească noului născut. O scroafă plonjase în mijlocul groapei cele mari cu noroi şi îmbăla de zor un ghemotoc de bălegar pe care îl usca apoi la soare ca mai apoi să-l tăvălească din nou prin nămol şi tot aşa, în seperanţa că o să confectioneze pentru purceluş un rât dintre cel mai straşnic, cu ajutorul căruia să ducă mai departe marea pasiune a porcilor, scormonitul. O altă scroafă se apucă să adune cele mai groase fire de paie şi ramuri sau chiar sârme smulse de prin garduri si încerca să împletească din acestea o coada îmbârligată. Numai că, atunci când lucrul fu terminat şi i-o ataşă purceluşului, acesta căzu în fund de grea ce era noua coadă. Un porc mare şi bătrân, cu botul turtit şi cu smocuri mari de păr pe la sprincene, făcea de zor calcule pe o scândură netedă, componentă a ţarcului cocinei. Scândura era special amenajată pentru astfel de savanterii şi pentru a-i da luciul necesar scrierii, toţi porcii munciseră o lună de zile lustruind-o cu fundurile lor grase.

Ghici ghicitoarea mea...

2008-11-08T20:33:00.006+02:00

La gât îşi pun un fular,
Pe cap fes, uneori bască.
Dar un lucru este clar:
Toţi de-acolo poartă mască.

Autoportret

2008-11-05T21:22:00.006+02:00

Plopi, stradă şi cătuşe...

Să fii deştept...

2008-10-25T22:45:00.006+03:00

Şcolile nu sunt în viaţa unui om decât nişte valuri care te duc mai mult sau mai puţin, în funcţie de cum ştie fiecare să vâslească sau după cum a nimerit curentul. Omul se formează în funcţie de ce şut în cur a primit la naştere pentru a fi lansat pe apă şi în funcţie de cât de mult se poate scufunda uneori, caci nu e suficient doar să pluteşti pe apă. Şi peste toate acestea, cred că mai contează şi de câţi găinaţi primeşti în cap de la pescăruşi.

Semnificatia culorii Indigo

2008-10-13T11:32:00.004+03:00

Culoarea indigo este caracterizata de o frecventa de vibratie foarte inalta si alaturi de violet si auriu, este considerata a fi o culoare care exprima spiritualitate, elevare si o cautare intensa a adevarului absolut.
Indigoul este un albastru inchis care reprezinta combinarea superioara intre intuitie si spiritualitate, ceea ce permite accesul direct la intelepciune. Aceasta culoare face trimitere la compasiunea superioara si la starea de liniste si pace interioara. Indigoul confera fiintei umane o stare de hiperluciditate si mai ales simtul responsabilitatii, ceea ce presupune precizarea cu o deosebita claritate, luciditate si discernamant a scopurilor propuse si desigur necesitatea realizarii lor.
Indigoul exercita o influenta benefica asupra organismului uman generand efecte de purificare, calmare si sedare.

Efectele terapeutice ale culorii indigo
Culoarea indigo prezinta o gama mare de aplicatii terapeutice, fiind astringenta si anestezica. Aceasta culoare stimuleaza considerabil activitatea glandei tiroide. Culoarea indigo este indicata in cazurile de obezitate, migrene, sinuzita, vajaituri in urechi, diminuarea sau pierderea senzatiei gustative sau a mirosului. In plus, culoarea indigo, favorizeaza atingerea unei bune interiorizari, ajuta in realizarea meditatiei si accelereaza evolutia spirituala. Culoarea indigo actioneaza ca un agent purificator al sistemului circulator. Totodata, culoarea indigo este un foarte bun eliberator mental si un factor extraordinar de rafinare, care permite un control profund la nivel psihic si subtil.
Culoarea indigo combina admirabil albastrul intens al devotiunii si gandirii clare, lucide, cu cele mai inalte aspecte ale unei nuante de rosu stabilizator. Tocmai din aceasta cauza, culoarea indigo, combina marea putere cu eficienta imediata.
Prin asimilarea acestei culori in cantitate mare devin posibile schimbari benefice fulgeratoare la toate nivelurile fiintei. Culoarea indigo face posibila trezirea si amplificarea viziunii spirituale. Din punct de vedere spiritual culoarea indigo, este considerata reflexia sfantului duh.

Efectele fiziologice ale culorii indigo: repaus profund, hibernare, reducerea activitatii metabolice.

Efectele psihologice ale culorii indigo: retinere, transcendere, introversie (interiorizare) exemplara, induiosare, impresia extraordinara de adancire, plinatate extatica, accelerarea gandirii, fuziune si nemarginire, atotputere, creativitate maxima.

Sursa:
www.angel.org.ro - Semnificatia culorii indigo.

Copacul vieţii

2008-10-10T20:57:00.006+03:00

Prima mea pictură colorată: Copacul vieţii
Pentru explicaţiile privind elementele componente, o să scriu mai târziu.

Drumeţul

2008-10-10T20:47:00.005+03:00

Într-o zi, un drumeţ obosit din cauza călătoriei grele, se înfăţisă la casa unor oameni gospodari şi primitori. Cum îl văzură aşa, la capătul puterilor, înfometat şi istovit, omenii îi oferi o cameră aranjată în care să-şi odihenască oasele. Cum asta nu era de ajuns, drumeţul fu invitat la masa îmbelşugată a gospodarilor. Oameni harnici şi strângători, gazdele avură să îl omenească pe drumeţ cu tot felul de bunătăţi. Bucuros de o aşa primire, călătorul mulţumi binefăcătorilor lui şi nu întârzie să guste din toate mâncărurile oferite. Foarte bucuroşi de binele ce puteau să îl facă, gosopdarii nu încetă să îi aducă drumeţului din ce în ce mai multe bucate, dintre cele mai bune şi mai alese pentru a îndestula bietul om istovit.
Neputând refuza tot ceea ce i se oferea, drumeţul, printre miile de muţumiri ce le aducea binefăcătorilor lui, sub rugăminţile gazdelor, se simţi nevoit să mănânce toate bunătăţile oferite.
La un moment dat, însă, drumeţului i se făcu din ce în ce mai rău. Neştiind ce se petrece cu el, gazdele încercară să îl ajute în vreun fel, însă toate eforturile lor se dovediră a fi în zadar. Tot chinuindu-se cu trecerea spre lumea cealaltă, într-un final, trupul obosit al drumeţului nu mai putu să ţină sufletul în el şi îl eliberă pentru a se ridica în înaltul cerului. Mâhniţi de o asemenea întâmplare, gazdele se simţi nepuntincioase în a-şi explica nefericitul incident ce avusese loc.
Pentru a desluşi misterul morţii neasteptate a drumeţului, a fost nevoie să cheme medicul specialist pentru a analiza situaţia. La o studiere amănunţită a faptelor întâmplate, medicul desluşi, în urma expertizei, cauza fenomenului nedorit. După ce îşi clarifică singur ideile în cap, medicul se întoarse către ţăranii ospitalieri şi le spuse:
- Mă bucur pentru ospitalitatea voastră şi pentru grija ce i-aţi purtat-o acestui drumeţ istovit. Fără îndoială că bunătăţile oferite l-au ajutat să îşi refacă puterile. Însă nu era nepărată nevoie de tot acest belşug. Omul ar fi avut nevoie şi de un pahar cu apă. Dacă primea şi acest simplu dar, sufletul şi trupul lui şi-ar fi găsit echilibrul necesar şi nu ar fi părăsit această lume.

Se întâmplă în multe firme din România

2008-10-07T00:17:00.005+03:00

Pentru unii oameni, idealismul este singura modalitate de găsi motivaţii de muncă şi de trai zilnic pe acest pământ. Uneori, idealismul se confundă, la asemenea oameni, cu visarea. Ajung să viseze atât de mult şi să creadă în visele lor cu atâta ardoare, încât sunt orbiţi şi nu mai pot percepe lumea din jur aşa cum este ea, nu mai pot privi lucrurile cu minimul de obiectivitate necesar păstrării unei bune relaţii cu ceilalţi oameni - asta însemnând poate chiar găsirea şi menţinea echilibrului dintre semeni. Asemenea indivizi trec totul prin filtrul unei subiectivităţi duse aproape la paroxism. Orice s-ar intampla şi orice ar vedea, nu încetează de a supune totul criticii lor - extrem de ascuţite de cele mai multe ori - şi de a scoate motive de nemulţumire faţă de ceea ce fac alţii. Unii sunt atât de obsedaţi de ideile lor, încât, din teama de a nu-şi vedea visele împlinite, refuză părerile celorlalţi, cred cu tărie în planurile lor de atac şi, mai mult, încearcă să se impună în faţa oricui, încearcă tot timpul să dovedească superioritatea gândirii lor. Dacă lucrurile nu decurg conform planurilor lor, chiar dacă cineva vine cu o idee mai bună, sunt mereu gata să găsească suficiente motive pentru a-şi susţine teoriile şi pentru a aduce dovezi contradictorii părerilor celorlalţi. Iar dacă, printr-un caz nefericit, ceea ce au plănuit ei se dovedeşte într-un final că a fost un eşec, scot la bătaie un întreg sistem de management al scuzelor şi, de cele mai multe ori, dacă omul ăsta idealist mai e şi bun psiholog, scoate basma curată şi toate învinuirile reuşeşte să le pună în cârca altuia, eventual mai mic în funcţie şi în putere, astfel încât respectivul impricinat e nevoit să care după el toate cauzele eşecului.
Dacă într-o firmă, şeful se dovedeşte a fi acest tip de idealist iar angajatul nu are suficientă fineţe psihologică de a-şi putea susţine ideile şi drepturile, atunci e durere mare. Șeful devine agresor iar angajatul victimă. În permanenţă, în loc de colaborare între ambele părţi, se va crea mereu o relaţie de subordonare care poate atinge cel mai mare grad de înjosire. Dar nu înjosire pe faţă, să se ştie cine e prost şi cine este bun ca pe urmă fiecare să poată lua o decizie hotărâtoare în viaţa lui, ci o înjosire adâncă psihologic şi emoţional. În asemenea situaţie, fiecare, mai ales victima, traieşte în suflet cu o continuă nemulţumire a traiului zilnic dar şi cu o suficient de puternică motivaţie pentru a continua, pentru a nu se lăsa bătut, crezând că totuşi se mai poate face ceva pentru a se îndrepta lucrurile. Șeful nu este în stare să recunoască ceea ce a greşit şi prin urmare nu poate concedia victima deoarece, în sinea lui, ştie că fără aceasta, daca nu este vinovată, lucrurile nu pot merge mai departe şi planurile lui pot fi întradevăr dărâmate definitiv. Poate speră tot timpul că, într-o bună zi, poate să îndrepte totul, însă, de multe ori, neştiind cum să procedeze, nu face altceva decât să adâncească şi mai mult prăpastia dintre el şi angajat şi astfel va exista mereu o distanţă de neînlăturat între ei. Victima nu poate lua o decizie hotărâtoare, chiar de rupere totală a legăturilor cu agresorul ei, deoarece, ştiind că vina eşecurilor nu îi aparţine în totalitate, speră, la rândul ei, la o ameliorare a lucrurilor.
Toate acestea depind foarte mult şi de profilul psihologic al fiecăruia, deoarece unii oamenii se complac în ipostaza de victimă iar alţii nu pot trăi dacă nu agresează pe cineva. În asemenea situaţii victimei îi convine starea de fapt deoarece, chiar dacă nu reuşeşte să îşi susţină punctele de vedere, trăieşte cu impresia că oricând nevinovăţia ei poate fi dovedită. Iar atâta timp cât se ştiu nevinovate, mai mult chiar, şeful ei, superiorul, ştiind că o parte din vină îi aparţine, victimele se simt suficient de motivate pentru a face întradevăr greşeli. Sau, dacă ajung să facă greşeli fără intenţie, atunci cred cu tărie că nu pot fi pedepsite pentru asta, conştiinţa morală a agresorului neputând să îl lase să abată pedepse asupra lor. Datorită faptului că sunt invinuite pe nedrept, victimele cred că uneori pot face greşeli fără să fie pedepsite. Trăind cu o astfel de impresie, victima se simte liberă şi crede tot timpul că dacă doreşte, are o portiţă prin care poate ieşi ca mai apoi să îşi facă de cap. Însă, de cele mai multe ori, se dovedeşte că portiţa aceea la care victima priveşte mai mereu cu jind, este prea departe şi nu de puţine ori rămâne închisă pentru totdeauna.
Pentru agresor, dacă toatea astea nu se întâmplă, dacă nu are pe cineva pe care să îl transforme în victimă, totul este pierdut. Ajunge să nu mai poată gândi, să nu mai poată mişca un pai de unul singur. Are avidă nevoie de un preş pe care să poată călca de câte ori are plăcere. De cele mai multe ori asemena reacţii ale agresorului îşi au originile în copilărie. La rândului lui, cândva, a fost în pielea unei victime, a fost înjosit mereu, nu a fost lăsat şi nu a putut să ridice fruntea atunci când simţea nevoia că trebuie să o facă şi prin urmare, pentru a-şi demonstra lui şi agresorilor lui din tinereţe că este în stare de lucruri măreţe, se zbate şi caută orice mijloace de a-şi vedea visele împlinite. Însă matricea imprimată în mintea lui nu îl face decât să caute şi el victime, să caute oameni de care să se poată folosi oricând, oameni care să îi preia eşecurile şi să îi dea lui toţi laurii, oameni care ori nu au curajul să îşi ceară drepturile ori chiar cred cu adevărat că aşa trebuie să decurgă lucrurile şi, mai mult, din agresorii lor nu fac altceva decat nişte idoli.

Viaţa ca o panaramă

2008-10-01T22:02:00.009+03:00

Prada a fost devorată. Acum nu gustăm decât rămășițele sau regurgitările altora. Mestecăm și înghițim ca mai apoi să scoatem afară aproape totul prin diverse găuri ale corpului nostru. Cei ce vin în urma noastră nu fac decât să savureze delicioasele produse. Din această cauză, au ajuns atât de mulți sa fie mâncători de rahat. Sunt atât de mulți încât o clasificare a acestora a devenit necesară pentru a putea distinge tipurile umane.
Prin urmare se disting:
1. Mâncători de rahat care mestecă așa de pofticios încât sparg și sâmburii. Sunt cei care încep să creadă și ei în minciunile pe care le spun. Rostesc totul cu o asemenea convingere de sine încât se păcălesc la un moment dat pe ei înșiși. Astfel că încep să trăiască, alături de cei pe care au reușit să-i păcălească, într-o lume a amăgirilor, într-o mare hazna socială.
2. Mâncători de rahat care mai întâi fac gargară, spală toate măselele cu acest produs și de abia apoi înghit. Sunt cei care, în timp ce împroșcă cu venin, au oareșce remușcări. Însă plăcerea pentru mâncat e atât de mare încât, într-un final, sunt copleșiți și dau drumul pe gât la toate porcăriile.
3. Mâncători falși care simulează că înghit, țin totul sub limbă și mai apoi dau afară. Aici avem două tipuri: a) dau afară undeva, într-un șanț, ascuns de privirile oamenilor sau b) dau afară împroșcând pe toți ceilalți în față. Sunt cei măcinați de invidie și de răutate. Vor să se ridice deasupra celorlalți dar nu prin muncă cinstită ci prin felurite șiretlicuri. Pun în practică tot felul de planuri meschine dar așa fel încât ei să nu fie afectați. Cei de tipul a) mint pentru a-și atinge țelul iar apoi fac tot posibilul ca minciuna lor să fie uitată, să iasă cu fața curată în lume. Cei de tipul b) mint pentru a-și atinge scopurile dar nu se mulțumesc doar cu atât. Promovează în continuare minciuna lor și se laudă cu ce măreață faptă au făcut, neocolind posibilitățile de a aplica iar și iar aceeași strategie, ori de câte ori au ocazia.

Trecători prin lume...

2008-09-12T22:20:00.006+03:00

,,Autobiografia, dacă există cu adevărat, e ca și când ai cere unui iepure să-ți spună în ce fel arată el însuși țopăind prin iarba câmpului. Cum ar putea el să știe? Pe de altă parte, dacă vrem să aflăm câte ceva despre câmpul pe care aleargă, nimeni nu este mai potrivit să ne lămurească - atâta vreme cât suntem conștienți că pierdem din vedere toate acele lucruri pe care iepurele nu e în măsură să le observe.''

Memoriile unei gheișe, Arthur Golden

Dansul (2) - Ciuleandra

2008-09-07T17:13:00.009+03:00

,,În amintirea sacrificiului lui Zalmoxe a fost instituită tradiţia getică a trimiterii unui sol curat la ceruri, obicei care s-a numit A-lexan-dros Cel Jertfit Cerbului (precum Cerbul) sau Tia-rantos Dansul Divin al Zeiţelor. Din cele două sintagme a rămas numele dansului românesc Ciuleandra sau Şuleandra, pe care, în vechime, îl începeau doar preotesele Soarelui, când Cel Ales era trimis la ceruri. Cum se desfăşura un asemenea joc? O dată la patru ani, un mesager era sacrificat în numele zeului, iar individul respectiv îşi trăia rolul conştient, fără teamă de moarte. Era ales de către soartă să-l joace şi o făcea cu placere, de vreme ce dacii se credeau nemuritori. Mesagerul era aruncat în aer şi, căzând, era străpuns de vârfurile suliţelor. Dacă mesagerul nu murea era desconsiderat de către municipalitate. Participanţii la ceremonie înconjurau locul jertfei şi se prindeau în dansul Tia-rantos, care începea cu un ritm grav. În acest timp, marele preot rostea incantaţia rituală de primire a solului în ceruri: EV ME ALKYN MEGER VATEAS IAP POL ARCO-DA-BARA? NALAXIS DA VAISTRO! NANIS, VET EV SORN! LA HIMAI PHILIP LAXIN! CORYVIN DAS - Cine se înalţă la mine (la noi), gonindu-şi calul peste Podul-de-Foc (Curcubeu)? Ferice de voi! Stăpâne, sună din corn! Din ceruri belşugul (ploaia) să curgă, Domnul e mare. Textul getic se află incrustat pe o piatră meteoritică descoperită în ruinele cetăţii de la Corbi (jud. Argeş). În momentul morţii pământene a mesagerului get, Marele preot striga: DOBEROS DABEIS - Cel Curat s-a înălţat. Atunci, participanţii la ceremonie repetau şi ei spusele marelui preot şi accelerau ritmul dansului. De la străvechiul strigăt de bucurie al dansatorilor DOBEROS DABEIS s-a ajuns prin etimologie populară, la strigătura românească Două fire, două paie, / Ia Ciuleandra la bătaie!". (Mic dicționar etimologic dac, Ed. Mutzunakia, 2007)

Foaie verde siminoc,
Ţineţi Ciuleandra pe loc,
Şi-nc-odată mai băieţi,
Hop ş-aşa ş-aşa

Ţineţi-o flăcăi aşa,
Până n-ajunge puica,
Şi-nc-o-dată, mai băieţi,
Hop ş-aşa ş-aşa.

Întăriţi-o niţeluş
C-ajunge acuş-acuş,
Şi-nc-o-dată, mai băieţi
Hop ş-aşa ş-aşa.

Mai întăriţi-o de-un pas
C-ajuns şi n-a rămas
Şi-nc-o-dată, mai baieţi
Hop ş-aşa ş-aşa.

Două fire, două paie,
Luaţi Ciuleandra la bătaie
Şi-nc-o-dată, măi băieţi
Hop ş-aşa ş-aşa.

Tot aşa că nu mă las,
Că sunt cu puica pe-un pas,
Şi-nc-o-dată, măi băieţi
Hop ş-aşa ş-aşa.

Două fire, două paie,
Ia Ciuleandra la bătaie
Şi-nc-o-dată, mai băieţi
Hop ş-aşa ş-aşa.

De-a lungul timpului, versurile Ciulendrei au fost puse pe note muzicale de feluriți cântăreți.

În ordine:
1. Maria Tănase
2. Maria Dragomiroiu
3. Populară instrumental 1
4. Populară instrumental 2
5. Marius Mihalache și Teodora Enache
6. Teodora Enache

În 1927 Liviu Rebreanu a scris romanul Ciuleandra. În sens denotativ, titlului operei exprimă nebunia dansului, o dezlanțuire dionisiacă a participanților la joc: ,,Porneşte ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se adună, se îmbină, se înşiră, probabil după simpatii, ori la întâmplare, indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puţin, muzica prinde a se agita şi a se iuţi. Ritmul jocului se accelerează, fireşte. Jucătorii, cuprinşi de după mijloc, formează un zid compact de corpuri care se mlădie, se îndoaie, se răsuceşte, şi tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât se prind mai tare jucătorii, cu atât muzica devine mai zvăpăiată, mai sălbatică. Picioarele flăcăilor scapără vijelios, schiţează figuri de tropote, sărituri de spaimă, zvâcniri de veselie. Apoi, deodată, cu toţii, cu paşi săltaţi şi foarte iuţi, pornesc într-un vârtej. Zidul viu te avântă când încoace, când încolo, lăutarii pişcă vehement strunele înăsprind şi ascuţind sunetele cu câte un chiot din gură, la care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat însă şi înghiţit de năvala ritmului. Acum şirul, tot încovăindu-se şi strigându-se, ca un şarpe fantastic, începe să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească până ce se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte care se zvârcoleşte de pe loc un timp ca apoi, pe neaşteptate, să se destindă iarăşi, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să se vadă feţele roşite şi vesele ale jucătorilor.''

În 1985 a avut loc o ecranizare a romanului Ciuleandra de Liviu Rebreanu (regizor: Sergiu Nicolaescu, distribuția: Ștefan Iordache, Gheorghe Cozorici)

Link-uri:
1. Ciuleandra - o strămoașă îndepărtată a Drăgaicei.
2. Ciuleandra (roman)
3. Ciuleandra (film)
4. Ciuleandra (dicționar)

Bordeiul meu

2008-09-07T15:41:00.007+03:00

Marius Mihalache - Bordeiaş (1998 - Eclipse)

Marius Mihalache - Bordeiaş, prelucrare (2007 - World Symphony)

Eu, călător desprins

2008-09-07T00:36:00.001+03:00

S-a dus dracului vlăstarul. În lume s-a dus. S-a dus în lumea mică pentru că lumea mare nu o cunoaște. Și cu gândurile rămase la copacul din care s-a desprins, vlăstarul a cutreierat printre tufișuri. Răgăliile întâlnite nu i-au plăcut vlăstarului. Chiar n-or fi fost bune sau n-or fi fost asemenea ramurilor copacului de unde s-a desprins vlăstarul? Căci acolo, de unde a plecat, e o bombă atomică ce nu explodează niciodată însă cei ce intră, ies iradiați. Iradiați cu bune. Cu multe bune dar și cu rele căci copacul, ca orice copac, are și uscături.

Eu şi ei

2008-09-07T00:03:00.001+03:00

Acolo, de unde am plecat, se mestecă la nesfârşit idei. Idei ascunse şi dedesubturi stau la baza gândirii unora de-acolo. De-acolo pleacă ramificaţiile unui arbore electrificat. Electrificat de atâta concentrare şi teribilism psihologic. Teribilismul psihologic se încăpăţânează să rămână înfipt în căpăţânile celor care au plecat de acolo. Eu de-acolo am plecat. Capul meu nestatornic vuieşte în gândurile şi ideile ce încă mai au legătură cu acolo. Au legătură cu acolo pentru că încă mai face parte din teribilul copac. Sub formă de crengi sau vlăstari sau chiar ditamai ramurile groase, ideile susţin suficiente frunze care sunt capabile să facă suficientă fotosinteză pentru a hrăni o parte suficientă din copac.
De ce e nelinişte? De ce atâta frământare? De ce a plecat vlăstarul şi de ce totuşi a rămas conectat la copac?
O ramură groasă doreşte cu tot dinadinsul aflarea acestui mister. Sau poate că nu e un mister. Poate că se ştie cauza şi poate că acum se doreşte o nouă fuziune. O nouă fuziune? Oare a fost vreodată aşa ceva? Dacă vlăstarul a fost un altoi nereuşit care a dat poame nepotrivite? Și nu numai că a dat altfel de roade ci chiar poate că a adus un surplus de omizi care au ros din frunzele altor ramuri. Nu, nu, nu! Nu s-a dorit deloc lucrul acesta. Nu a dorit nimic din toate acestea vlăstarul. Vlăstarul doar a vrut să crească mai mult spre o altă ramură mai oacheşă, o vlăstăriţă verde şi.....şi cu omizi. Dar cu omizi care nu se hrăneau din frunzele ei. Cu omizi puse la păstrare, pregătite oricând pentru a fi aruncate spre alţi vlăstari atunci când aceştia nu creşteau aşa cum îi plăcea vlăstăriţei. Bad vlăstăriţă. Dar şi omizile vlăstarului...bad, bad şi-ncă de vreo trei ori bad.

E bine...

2008-09-05T14:31:00.000+03:00

Un fapt fără importanță mă poate face să sper. Mă-nclin și pun în balanță ce-i sfânt cu ce-i efemer. Peste tot atârnă greu teama de sinceritate și buimaci vom fi mereu căci toate străzile deșarte se împletesc în tainic rut. Ne vom urca peste o clipă într-un vehicul nevăzut. Mai șterge-mi zaua ruginită, așează-mi chivăra mai drept și vezi de ce nu vine carul cu cavalerii ce-i aștept.
Întunericul a tras pe aici o perdea și liniștea s-a înstăpânit. Femeie, Maiestatea Ta, oare la mine ai venit? Nu dragă, nu te deranja să mă iubești! O cafea neagră voi servi totuși. Îmi place că tu știi s-o faci amară... Ți-o fac în timp ce tu cânți la chitară. Ți-o fac și la-nceput și la șfârșit. Dar poate așa singurătatea o să-ți treacă. Toată lumea tre' s-o facă!
Are un apartament mic, pe o stradă mică, într-un oraș cât se poate de mic. Ar vrea să trăiască o dramă foarte mare, să mai schimbe un pic viața mică de-aici. Ar vrea dar nu se poate pentru că se pare că viața lui e un șir de drame mici și colivia mică șade-n colivia mare.
Parcă ar fi, parcă n-ar fi, parcă m-aș îndrăgosti. Dacă ai ghici tot ce-ți pot dori, eu ți-aș prinde-n păr cunună de sori stropită cu flori. Încearcă să zâmbești și să îți dorești un lucru ușor fiindcă-i trecător.
Uite poliția-n intersecție. Muncește, zău, pe brânci. Sergentul suflă-n fluier și-mparte-n jur porunci. Tu! Prea te-ai dus spre dreapta! Pe stânga te poftesc. Acum scapi cu-o amendă, mâine mă mai gândesc. Cu tine nu-i de glumă. În dubă-o să te sui și-o să te las de-acuma pe Strada Nimănui.
Sufletele foștilor zidari au luat mistriile în cer și-au zidit o moară de ninsori pentru ce-i de-acasă. Ninge brusc între dimensiuni, ninge cu miros de lujer ud, ninge dureros și luminos.
Praful adunat pe foi descoperi că-i de la război. De-atâta plâns e jos noroi. Poți să plângi și tu cu noi căci totul plânge-n jur și-n jur tot ninge... E bine, Mamă, doar că eu pierd sânge.

Dansul (1) - Zorba The Greek

2008-09-03T20:05:00.003+03:00

Zorba's Dance

Andre Rieu - Zorba the Greek

Oare dezlănțuirea dionisiacă poate să învingă apolinicul?

Vreau să joc (Lucian Blaga)
O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniță - încătușat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
și cer sub mine -
și-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniță!"

Când zeul închis în noi dorește să iasă afară, să se elibereze din nedemna temință a sacrului, apelează la asceze care dau naștere dansului sau care provoacă scenarii cu zboruri cosmice, monumentale (poate chiar aidoma zborului Luceafărului eminescian).

,,Caracterul structurat al dansului, ritmul său, reprezintă scara prin intermediul căreia se realizează eliberarea; exemplul șamanilor ilustrează perfect acest lucru, de vreme ce, protrivit propriei lor mărturisiri, înălțarea spre lumea spiritului se produce tocmai în timpul dansului ritmat de zgomotele tobelor. Din Grecia cu misterele ei, patrie a zeilor Orisha și din vaudou până la șamanismul siberian și american, și chiar până la dansurile cele mai libere din vremea noastră, pretutindeni omul exprimă prin dans aceeași nevoie de a se elibera de ceea ce este trecător.'' (Dicționar de simboluri, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant)

În căutarea monumentalității, Constantin Brâncuși visează versiuni gigantice ale sculpurilor sale. Pasărea în văzduh este una dintre piesele pe care Brâncuși dorește să le realizeze la scară mult mărită.

,,Închipuiți-vă [...] că în locul tuturor acestor oameni preamăriți pe care nimeni nu-și dă osteneala să-i privească, [...] s-ar lua hotărârea într-o zi să se înalțe într-o piață imensă Pasărea de aur, zveltă și mare - poate până la cer - închipuiți-vă atunci frenezia unei mulțimi dansând în jurul ei.'' (Brâncuși)

,,Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă''

2008-08-20T20:58:00.002+03:00

Deunăzi am citit Viața pe un peron de Octavian Paler. Cartea este superbă, fenomenală. Regret doar faptul că am întârziat destul de mult pentru a o cumpăra și că am dat prioritate altor treburi, mulțumindu-mă doar cu câteva poeme ale acestui autor, poeme pe care le-am citit, bineînțeles, pe net, găsindu-le din întâmplare pe diferite situri. Spre rușinea mea doar anunțurile din ziare ce vesteau tragica întâmplare din 7 mai 2007 mi-au atras atenția că printre noi exista și un astfel de om.
Nu sunt critic literar și pentru a nu începe să scriu aberații subiective despre această carte - în același timp sperând că am înțeles toate mesajele acestei lecturi deosebite - mă opresc doar asupra unui singur lucru. În primul capitol Octavian Paler ne scrie despre un decalog pe care ,,l-am scris și tot eu l-am atârnat de peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Și de fiecare dată îmi repet una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură, ca să mă conving s-o urmez.''
De urmat ar trebui să le urmăm toți. Nimic nu te împinge mai mult la optimism și la curaj de a înainta prin viață decât aceste porunci ale lui Octavian Paler.
A zecea poruncă, însă, mi-a cam dat bătaie de cap încercând să-i pătrund înțelesurile. Iată cum sună: ,,Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă''.
Nu am înțeles de prima dată ce are a face paradisul cu o grotă. Din cărțile de religie de la școală îmi aduceam aminte că raiul ar fi fost o gradină minunată, plină de verdeață și de animale de toate felurile, cu un bărbat și o femeie plimbându-se în deplină fericire pe acolo. Însă manualele de religie nu mi-ar oferit niciodata un răspuns pentru a înțelege această asemuire între paradis și grotă.
În dicționarul de simboluri semnat de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, apărut la Editura Artemis în 1993, peștera are următoarele semnificații:
,,.[...]În Orientul Apropiat, peștera, ca o matrice, simbolizează originile, renașterea. În Turcia există o legendă deosebit de frapantă, din secolul al XIV-lea: La mariginile Chinei, pe Muntele Negru, apele inundă o peșteră, iar mâlul purtat de ele umple o groapă ce are forma unui om. Peștera slujește drept tipar, iar după nouă luni, sub acțiunea razelui soarelui, forma turnată prinde viață: acesta este primul bărbat, Ay-Atam, Taica-Lună. Vreme de patruzeci de ani, omu acesta trăiește singur; apoi, o nouă inundație dă naștere unei a doua făpturi umane. De astă dată însă, coacerea nu mai este completă; ființa imperfectă este o femeie. Din impreunarea lor se nasc patruzeci de copii care se căsătoresc între ei și fac, la rândul lor, alți copii...Ay-Atam și soția sa mor. Fiul lor cel mare îi înmormântează în groapa din peșteră, sperînd ca, astfel, să-i reînvie.
În tradițiile extrem-orientale, în afară de anumite interpretări de interes secundar, peștera este simbolul lumii, locul nașterii și al inițierii, imaginea centrului și a inimii.[...]
Prin caracterul ei central, peștera este locul nașterii și regenerării; ca și al inițierii, care este o nouă naștere și la care duc probele labirintului ce precedă, în general, peștera.[...]
Peștera simbolizează locul identificării, adică procesul de interiorizare psihologică, în cursul căruia individul devine el însuși și ajunge la maturitate. El va trebui de aceea să asimileze întreaga lume colectivă ce-și pune pecetea pe el, cu riscul de a o perturba, și să integreze aceste contribuții în propriile sale puteri, așa încât să-și constituie propria personalitate adaptată la lumea înconjurătoare ce tocmai se orânduiește.[...]''
În Viața pe un peron, profesorul și Eleonora se retrag într-o gară pustie. Acolo își aduc aminte, rând pe rând, întîmplările din vița lor de până atunci în mijlocul oamenilor: câini și dresori ce controlează lumea prin frică, tocmind mediul propice pentru inducerea terorii prin eliminarea luminii, spărgând becurile; cobre și manguste gata oricând să se atace între ele și să se devoreze unele pe altele pentru supraviețuire și în același timp generând clipe de groază pentru oamenii care mai pot să raționalizeze drept. Retrași în singurătate, bărbatul și femeia se supun unor procese psihologice, se autoanalizează și se analizează unul pe celălalt. Au găsit mediul propice explorării de sine și se deschid întru cunoașterea lumii. Pentru a reuși să trăiască în continuare printre semeni, simt că trebuie să se adapteze lumii create de om cu riscul de a o perturba sau de a se distruge pe ei înșiși. Odată reintegrați în societate poate că profesorul și Eleonora or să dea naștere la copii, la ființe ce vor trebui să ducă mai departe gândirea dreaptă sau măcar justițiară (așa cum spunea profesorul, justiția practicată între oameni se poate dovedi uneori a fi incorectă).
Interiorul modern al lojei masonice Trait d'Union din Sain Nazaire nu evocă lumea cosmică, supravegheată tot timpul de Ochiul Divin - simbol ce apare aproape în toate lucrările masonice. Clădirea este astfel construită încât să aducă mai degrabă a cavernă, locul de inițiere pentru numeroase popoare și mediul propice pentru explorarea de sine și care se deschide spre cunoașterea lumii. ,,Pe treptele care duc la altarul venerabilului, se remarcă prezența pietrei brute (la stânga) și a pietrei cubice cu vârf (la dreapta), simboluri ale lucrării pe care ucenicul trebuie să o îndeplinească asupra lui însuși pentru a tinde către perfecționarea de sine.'' (Francmasoneria, secretele frăției - Luc Nefontaine)
Profesorul depune o întreagă muncă pentru perfecționarea de sine. Profesorul ajunge să își cunoască singur vinovățiile și dreptatea. Este pregătit pentru a se reîntoarce printre oameni cu riscul de a nu mai rămâne om și de a se transforma într-un îmblânzitor de cobre. ,,Plec, domnilor. Doamne, apără-mă de mine însumi.''